Home Economie Clarificari privind ZILELE LIBERE LEGALE ! Vezi in ce CONDITII pot fi...

Clarificari privind ZILELE LIBERE LEGALE ! Vezi in ce CONDITII pot fi CHEMATI SALARIATII la SERVICIU

In mod obisnuit, salariatii trebuie sa primeasca liber in zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza, asa cum prevede Codul muncii. Totusi, in anumite cazuri, aceasta prevedere nu se aplica.

Concret, exceptiile stabilite de lege sunt unitatile sanitare si cele de alimentatie publica, precum si locurile de munca in care activitatea nu se poate intrerupe din cauza caracterului procesului de productie sau specificului activitatii.
 
In prezent, zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt:1 si 2 ianuarie, prima si a doua zi de Paste, 1 mai, prima si a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului (15 august), Sfantul Andrei (30 noiembrie), Ziua Nationala a Romaniei (1 decembrie), prima si a doua zi de Craciun (25 si 26 decembrie) si doua zile pentru fiecare dintre cele trei sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.
 
Angajatorii care se ocupa cu comercializarea in cantitati mici a produselor nealimentare, in centrele comerciale, pot sa-si cheme la munca salariatii in zilele libere legale doar in anumite conditii.
 
Asa a stabilit Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) printr-o decizie luata recent intr-un recurs in interesul legii.
 
ICCJ a admis luni un recurs in interesul legii referitor la aplicarea prevederilor Codului muncii in cazul angajatorilor care se ocupa in centrele comerciale cu comercializarea cu amanuntul a produselor nealimentare.
 
Mai exact, prin Decizia ICCJ nr. 22/2015 s-a stabilit ca acesti angajatori pot sa-si cheme salariatii la munca in zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza doar daca acorda compensatii: timp liber corespunzator sau, dupa caz, un spor la salariul de baza.
 
„In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 141 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, republicata, stabileste ca fapta angajatorului, de a desfasura activitati de comercializare cu amanuntul a produselor nealimentare in punctele de lucru din centrele comerciale, in zilele de sarbatori legale prevazute de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 260 alin. (1) lit. g) din aceasta lege, atunci cand angajatorul si-a indeplinit obligatiile prevazute de art. 142 din acelasi act normativ”, este precizat in comunicatul de presa al Biroului de Informare si Relatii Publice din cadrul ICCJ.
 
Motivele pentru care judecatorii au luat aceasta hotarare vor fi incluse in Decizia nr. 22/2015, aceasta urmand sa devina obligatorie pentru toate instantele de la momentul publicarii in Monitorul Oficial.
 
Nota: Deciziile luate in cadrul recursurilor in interesul legii trebuie motivate in maximum 30 de zile de la pronuntare, potrivit Codului de procedura civila. Apoi, in cel mult 15 zile de la motivare, acestea trebuie publicate in Monitorul Oficial.
 
Salariatii pot fi chemati la munca daca specificul activitatii impune aceasta masura
 
„Prin hotarare a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitatile sanitare si pentru cele de alimentatie publica, in scopul asigurarii asistentei sanitare si, respectiv, al aprovizionarii populatiei cu produse alimentare de stricta necesitate, a caror aplicare este obligatorie. Prevederile art. 139 (prevederile referitoare la zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza – n. red.) nu se aplica in locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii”, este punctat in actul normativ amintit.
 
In aceste situatii, salariatilor chemati la munca trebuie sa li se asigure compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile. Iar daca acest lucru nu este posibil, salariatii trebuie sa primeasca un spor de 100% din salariul de baza.
 
„Salariatilor (…) li se asigura compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile. In cazul in care, din motive justificate, nu se acorda zile libere, salariatii beneficiaza, pentru munca prestata in zilele de sarbatoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru”, dispune Codul muncii.
 
Centre comerciale sunt considerate, conform Ordonantei Guvernului nr. 99/2000, structurile de vanzare cu suprafata medie/mare in care sunt comercializate cu amanuntul produse, servicii de piata si de alimentatie publica, ce folosesc o infrastructura comuna si utilitati adecvate.
 
Referitor la vanzarea cu amanuntul si prestarea serviciilor de piata, comerciantii isi pot tine structurile deschise in toate zilele saptamanii, dupa cum mai scrie in ordonanta: „Structurile de vanzare cu amanuntul si cele in care se presteaza servicii de piata pot fi deschise publicului in toate zilele saptamanii. Fiecare comerciant isi stabileste orarul de functionare cu respectarea prevederilor inscrise in legislatia muncii si cu conditia respectarii reglementarilor in vigoare privind linistea si ordinea publica, si in conformitate cu solicitarile autoritatilor administratiei publice locale privind continuitatea unor activitati comerciale sau de prestari de servicii, in functie de necesitatile consumatorilor”.
 
Angajatorii care, dupa caz, nu acorda liber salariatilor in zilele de sarbatoare legala sau care nu acorda compensatii celor care lucreaza in aceste zile risca sa fie amendati cu sume cuprinse intre 5.000 si 10.000 de lei.
 
Dar, angajatorii pot scapa de amenda in anumite conditii.
 
„Codul muncii nu definește cele doua sintagme utilizate – «caracterul procesului de producție» si «specificul activitații» –, lasandu-se astfel posibilitatea ca, pe masura diversificarii activitaților sociale si economice, a dezvoltarii tehnologiei, norma sa primeasca o aplicare supla, adaptata realitaților societații la un moment dat, fiind indeobște admis ca o redactare limitativa ar putea conduce la o rigiditate excesiva in aplicarea acesteia. In literatura de specialitate s-a aratat ca, in mod traditional, prin sintagma «caracterul procesului de productie» sunt avute in vedere unitatile sau locurile de munca cunoscute sub denumirea generica «cu foc continuu», adica acelea care detin instalatii, utilaje ori masini cu grad ridicat de pericol in exploatare, respectiv fabricile, uzinele, sectiile, sectoarele, atelierele sau alte compartimente de productie similare care au in dotare astfel de mijloace. Totodata, s-a aratat ca sintagma «specificul activitatii» priveste o gama larga de unitati si locuri de munca si anume cele din transporturi aeriene, navale, terestre, telecomunicatii, domeniul sanitar si de asistenta sociala, al aprovizionarii populatiei cu gaze, energie electrica, apa, caldura, alimente, comertul cu amanuntul si de deservire a populatiei (magazine, mall-uri, restaurante etc.)”, este explicat in recursul in interesul legii formulat de procurorul general, scrie avocatnet.ro.
 
Prin urmare, Tiberiu Nitu a subliniat ca angajatorii nu trebuie sa fie amendati in aceste situatii decat daca nu respecta obligatia legala de a acorda salariatilor compensatiile cuvenite.
 

1 COMMENT

  1. Vei vedea din ce în ce mai multe post?ri cu ofert? de lucru la domiciliu! Asta se datoreaz? faptului c? zilnic ni se al?tur? tot mai mul?i oameni inteligen?i, într-un mare proiect comun ce vizeaz? pia?a de carte. Încearc? ?i tu, fii curajos! Acum ai posibilitatea s?-?i asiguri un venit suplimentar lunar de pân? la 300 de euro. Nu este necesar? experien?a. Instruirea se face gratuit prin email. Plata câ?tigurilor realizate este garantat? prin contract legal de comision. Pentru detalii suplimentare trimite un mesaj cu textul INFO la adresa de email: nicufarcas@gmail.com

Comments are closed.

Exit mobile version