Angajatorii vor avea posibilitatea sa reduca saptamana de munca si, in mod corespunzator, si salariul angajatilor.
E vorba de posibilitatea ce li se ofera angajatorilor de a reduce durata timpului de munca la 4 zile pe saptamana, fata de cinci in prezent, fara limite de perioada. Reducerea vine cu o scadere corespunzatoare a salariului. Decizia poate fi luata in anumite conditii, ce vor fi prevazute in contractul colectiv de munca sau ca urmare a consultarii organizatiilor sindicale.
La aceasta posibilitate au convenit sindicatele si patronatele, in ultimele discutii privind modificarea Codului Muncii, scrie Profit.ro.
Asadar Codul Muncii prevede ca: „in cazul reducerii temporare a activitatii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depasesc 30 de zile lucratoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe saptamana, cu reducerea corespunzatoare a salariului, pana la remedierea situatiei care a cauzat reducerea programului, dupa consultarea prealabila a sindicatului reprezentativ de la nivelul unitatii sau a reprezentantilor salariatilor”.
O astfel de prevedere fusese votata de Senat, dar cu limitarea masurii la 3 luni cumulat intr-un an calendaristic. Acum, limitarea perioadei de reducere a saptamanii de lucru dispare, cu acordul sindicatelor.
Sindicatele si patronatele au convenit introducerea in Codul Muncii a urmatorului articol:
Art.411.- (1) Durata timpului de munca poate fi modificata in cazul reducerii temporare a activitatii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depasesc 30 de zile calendaristice.
(2) In situatia prevazuta la alin.(1), angajatorul are posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe saptamana, cu reducerea corespunzatoare a salariului, pana la remedierea situatiei care a cauzat reducerea programului.
(3) Reducerea temporara a activitatii poate afecta toti salariatii sau numai o parte dintre acestia.
(4) Conditiile in care poate avea loc reducerea temporara a activitatii se stabilesc prin contractul colectiv de munca aplicabil sau ca urmare a consultarii organizatiilor sindicale reprezentative de la nivelul unitatii ori, in lipsa acestora, a reprezentantilor salariatilor, in scopul ajungerii la un acord.