Contractele si consumul de energie

Inainte de a semna contractul de furnizare a energiei, furnizorul trebuie sa va ofere informatii clare si corecte . Ulterior, daca aduce modificari contractului, trebuie sa vi le comunice din timp si sa va ofere posibilitatea de a rezilia contractul in cazul in care nu acceptati noile conditii.

Dreptul de retragere:

Aveti dreptul de a va retrage dintr-un nou contract in termen de 14 zile, daca acesta a fost incheiat in afara spatiilor comerciale ale furnizorului sau prin mijloace de comunicare la distanta (de exemplu, internet sau telefon).

Informatii privind consumul:

Aveti dreptul de a dispune de date privind consumul dumneavoastra, fara costuri suplimentare. Ii puteti solicita administratorului de date (ex. furnizorul de energie sau operatorul de retea) sa le dea acces la aceste date altor furnizori de electricitate sau de gaz, iar acest serviciu trebuie sa fie gratuit.

Atunci cand se executa o noua racordare intr-o cladire (ex. cand cladirea este supusa unor lucrari majore de renovare), aveti dreptul sa vi se furnizeze un contor individual de precizie cu pret competitiv pentru electricitate si/sau gaz (precum si pentru termoficare, racire si apa calda). In celelalte cazuri, dreptul la un contor individual de precizie cu pret competitiv se aplica doar daca nu s-au identificat obstacole tehnice sau financiare la nivel national.

Daca dispuneti de un contor inteligent, aveti dreptul sa accesati rapid si gratuit istoricul detaliat al consumului propriu de energie (pentru fiecare zi, saptamana, luna si an), in cadrul contractului dumneavoastra de furnizare in curs, pe o perioada acoperind cel putin ultimii 2 ani. Aveti, de asemenea, dreptul sa accesati date cumulative privind consumul dumneavoastra din ultimii cel putin 3 ani sau de la data de incepere a contractului de furnizare in curs, daca acesta este mai recent.

Facturile la electricitate si gaz trebuie emise pe baza energiei utilizate efectiv si sa va fie transmise suficient de frecvent pentru a va permite regularizarea cantitatii de energie utilizate.

Facturile trebuie sa fie clare si sa contina informatii utile. Ele trebuie sa va permita:

– sa intelegeti exact ce suma platiti pentru energia utilizata, si
– sa comparati oferta actuala cu oferta altor furnizori de energie,
astfel incat sa va puteti schimba furnizorul daca nu sunteti multumit de cel actual.

Utilizarea energiei in mod eficient

Aveti dreptul sa fiti informat corespunzator in ceea ce priveste cantitatea de energie pe care o utilizati si sa vi se propuna sugestii de utilizare mai eficienta a energiei.

Daca autoritatile nationale nu au emis prevederi contrare, facturile, contractele, tranzactiile si chitantele dumneavoastra pentru energie trebuie sa specifice, in mod clar:

– preturile efective si cantitatea de energie folosita;
– o comparatie cu cantitatea folosita in aceeasi perioada anul trecut;
– pe cine puteti contacta pentru a afla cum sa economisiti energie, de exemplu organizatii ale consumatorilor, agentii din domeniul energiei sau organisme similare, inclusiv site-urile acestora si, daca este posibil, comparatii cu tipuri similare de consumatori.

Eticheta energetica a UE

Atunci cand achizitionati aparate electrocasnice (precum frigidere, congelatoare, masini de spalat, uscatoare, masini de spalat vase, cuptoare electrice, televizoare, lampi si aparate de aer conditionat), aveti dreptul sa fiti informat cu privire la cantitatea de energie consumata de aceste aparate, astfel incat sa puteti alege produse mai eficiente. Magazinele trebuie sa afiseze atat eticheta energetica UE, cat si o fisa a produsului cu informatii detaliate privind performantele produsului.

Atunci cand doriti sa achizitionati sau sa inchiriati o proprietate, aveti dreptul de a fi informat cu privire la performanta energetica a acesteia. Inainte de a semna un contract, trebuie sa primiti un certificat de performanta energetica, care sa indice caracteristicile proprietatii, din punct de vedere al eficientei energetice. Acest certificat ar trebui sa includa, de asemenea, recomandari privind imbunatatirea eficientei energetice a locuintei dumneavoastra.

Aveti dreptul de a fi informat fie de catre furnizorul echipamentului, fie de catre autoritatile nationale, cu privire la beneficiile, costurile si eficienta energetica a echipamentului si sistemelor pentru utilizarea caldurii, racirii si electricitatii din surse regenerabile de energie.

Furnizorul dumneavoastra de electricitate trebuie sa va ofere informatii cu privire la mixul surselor sale de energie (regenerabile, nucleare etc.) si la impactul acestuia asupra mediului. Aceste informatii trebuie prezentate intr-un mod simplu si comparabil.

Daca intentionati sa instalati sau sa modificati o instalatie producatoare de energie electrica sau o instalatie de incalzire/racire din surse regenerabile, aveti dreptul de a primi informatii de la furnizorul de echipamente sau de la autoritatea nationala responsabila cu privire la beneficiile, costurile si eficienta energetica a acestor echipamente.

Sursa : Europa.eu

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.