Home Economie Cotația euro a crescut în piețele externe la 5,065 lei

Cotația euro a crescut în piețele externe la 5,065 lei

În ultimele săptămâni s-a observat o tendință de depreciere a leului, semn că BNR ar putea accepta o creștere a cursului care a atins în 19 mai un record de 4,9783 lei.

Euro a încheiat săptămâna cu o medie de 4,9690 lei, când transferurile s-au realizat în culoarul 4,967-4,971 lei. Trebuie semnalat faptul că înainte de deschiderea pieței și închiderea ei, cotațiile de pe piețele externe au fost de 5,065 lei.

Deficitul de buget și a cel de cont curent sunt principalele pericole pericole pentru leu, chiar dacă statul român s-a împrumutat la începutul săptămânii trecute cu 1,75 miliarde euro printr-o emisiune de obligațiuni cu scadența 10 ani și alte 1,5 miliarde euro prin titluri de stat scadente în 2028.

„Dezechilibrul fiscal-bugetar al României este în mod categoric şi recunoscut ca fiind principala problemă pe care o avem în prezent de rezolvat. Şi avem şi o presiune a timpului”, a declarat, vineri, guvernatorul BNR.

Aceste date impun politici ale guvernului care să permită continuarea atragerii de fonduri prin PNRR, în condițiile în care consumul intern a încetinit, chiar dacă, conform INS, rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor luna trecută, la 9,43%, de la 9,44% în iulie.

Analiștii Băncii Transilvania prognozează o creștere a „prețurilor de consum (pe indicele armonizat UE) cu ritmuri medii anuale în decelerare de la 12,0% în 2022, la 9,7% în 2023, 4,9% în 2024, respectiv 4,0% în 2025”.

Chiar dacă Consiliul Concurenței a efectuat un nou control la băncile comerciale, nu au mai fost înregistrate scăderi ale dobânzilor interbancare așa cum s-a întâmplat în noiembrie trecut, când ele au au coborât cu mai mult de 1,5 puncte procentuale. Piața nu a răspuns nici la decizia BCE de a majora rata de referință, în condițiile în care inflația din România a stagnat în august.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%, valoare stabilită în urmă cu mai mult de o lună. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,50% iar cel la 12 luni la 6,63%.

Săptămâna trecută, Finanțele au programat trei licitații cu titluri de stat, cu scadențele octombrie 2028, cu o valoare de 690 milioane lei, aprilie 2031, prin care se dorește să atragă 805 milioane lei și aprilie 2036 cu o valoare de 575 milioane RON.

Înainte de ședința de politică monetară a Rezervei Federale, care se va desfășura săptămâna aceasta, euro a cunoscut o scădere constantă și s-a tranzacționat vinerea aceasta la 1,0633-1,0688 dolari. În piața locală, media monedei americane a crescut vineri la 4,6583 lei.

Dolarul ar putea să continue evoluție ascendentă începută în urmă cu 9 săptămâni, timp în care euro s-a depreciat cu peste 5,6%. Tendința monedei unice se va amplifica după ce oficialii BCE au anunțat că decizia de joi de a majora rata de dobândă de referință cu 25 puncte bază la maximul istoric de 4,50%, a fost ultima din acest ciclu monetar.

Francul elvețian a închis săptămâna pe apreciere cu un curs de 5,2031 lei. O evoluție identică a avut media lirei sterline care a urcat la 5,7941 lei.

Metalul galben a crescut vineri la 1.915-1.931 dolari/uncie, astfel că prețul gramului de aur a urcat la 287,3566 lei, și a recuperat pierderile din zilele precedente.

La sfârșitul săptămânii, bitcoin stagna în culoarul 26.250-26.850 dolari iar ether se mișca între 1.620 și 1.650 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version