Cotația EURO a trecut de 4,67 lei

Tensiunile din cadrul PSD, care au adus ieri la demisia ministrului Educației, dar și decizia Rezervei Federale americane de a majora dobânda sa de politică monetară au reprezentat tot atâtea motive de depreciere a leului față de principalele valute.

Cursul euro a crescut de la 4,6605 la 4,6647 lei, maximul ultimelor trei luni, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,659 și 4,663 lei, în prima parte a zilei. Presiunea pe leu a crescut constant, fiind atins un maxim de 4,672 lei. Cotațiile de la ora 14.00 fluctuau în jurul valorii de 4,671 lei.

Reamintim că în data de 21 iunie a fost atins cel mai ridicat nivel al monedei unice, de 4,6695 lei.

Deprecierea leului poate avea ca motiv și faptul că Finanțele vor cunoaște un vârf de plată al datoriei publice în noiembrie, când vor ajunge la scadență titluri de stat, emise pe piața internă, în valoare de circa 7,6 miliarde lei.

Media dolarului american a crescut 3,9612 la 3,9840 lei, în timp ce cotațiile s-au mișcat în culoarul 3,963-3,993 lei.

Moneda elvețiană fluctua pe piețele internaționale între1,131 și 1,138 franci/euro, astfel că media ei a crescut de la 4,0984 la 4,11 lei.

Piața monetară a fost calmă iar indicii ROBOR au stagnat la valorile de miercuri. Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, s-a oprit la 3,15% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,38%, pentru a patra zi consecutiv.

O evoluție identică au avut și indicii la nouă luni și 12 luni, care s-au oprit la 3,47%, respectiv la 3,52%, după creșterea de la începutul săptămânii.

Monedele din regiune aveau evoluții diferite față de euro. Cea poloneză se aprecia semnificativ, la 4,268-4,282 zloți iar cea maghiară se întărea la 323,2-323,8 forinți.

Rezerva Federală a crescut dobânda de politică monetară, în culoarul 2-2,25%, maximul ultimilor zece ani. De asemenea, 12 dintre cei 16 oficiali care fac parte din comitetul Fed anticipează o nouă majorare de dobândă, a patra din 2018, până la sfârşitul anului, urmând ca în 2019 să fie operate alte 3.

Pe acest fond, perechea euro/dolar fluctua între 1,1685-1,1760 dolari, analiștii explicând că majorarea dobânzii a fost deja cuprinsă în prețul monedei americane.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg scădea ieri la prânz la 6.457,45 dolari, față de 6.497,72 dolari, valoare stabilită miercuri seară.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.