Cotațiile euro au scăzut sub 4,89 lei

Creșterea semnificativă a ofertei comerciale cu scopul plății taxelor și impozitelor la bugetul de stat dar și a primelor către angajați cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun, au asigurat leului o nouă ședință de apreciere.

Cursul monedei unice a scăzut de la 4,9140 la 4,9023 lei, minim care nu mai fost atins din data de 5 noiembrie. Piața locală s-a deschis la 4,97 lei iar cotațiile au avut o direcție descendentă până la 4,889 lei.

La întărirea leului contribuie și menținerea la un nivel ridicat al apetitului pentru risc, care s-a răsfrânt și asupra altor monede din regiune, astfel că media celei maghiare s-a apreciat la 402,64 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,6648 zloți/euro.

Scăderea indicilor ROBOR s-a oprit după ce s-a anunțat majorarea inflației locale și creșterea dobânzilor de politică monetară de către marile bănci centrale. 

Miercurea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 7,63%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat ușor de la 7,86 la 7,87%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 8,10%.

Perechea euro/dolar stagna în culoarul 1,0604-1,0644 dolari, care s-a conturat la începutul săptămânii, iar cursul monedei americane a scăzut de la 4,6193 la 4,6165 lei.

Media francului elvețian a scăzut la 4,9813 iar cea a lirei sterline la 5,5994 lei.

Majorarea cererii de metal galben, investitorii fiind interesați să se protejeze înainte de debutul lui 2023, a ridicat cotațiile la 1.812-1.819 dolari/uncie, ceea ce făcut ca prețul gramului de aur să urce la 269,1794 lei.

Majorarea de către marile bănci centrale a dobânzilor de politică monetară pune presiune pe evoluția criptomonedelor.

Bitcoin se tranzacționa în culoarul 16.781-16.924 dolari iar ether fluctua între 1.205 și 1.219 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.