Creștere minoră a cursului euro

Tendința de apreciere a mediei euro s-a menținut și joi. În schimb, celelalte monede majore au cunoscut scăderi ale cursului.

Cursul euro a crescut de la 4,9685 la 4,9693 lei, în timp ce culoarul de tranzacționare a fost identic cu cel de miercuri, 4,967-4,97 lei.

Perspectiva scăderii inflației din România și lipsa unor măsuri de majorare ale dobânzii de politică monetară din partea marilor bănci centrale s-a reflectat în continuarea tendinței de scădere a indicilor ROBOR la valori comparabile cu cele de la sfârșitul lui iunie 2022.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a consolidat la 6,34%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 6,43 la 6,40%, iar cel la 12 luni a coborât de la 6,53 la 6,52%.

Decizia de miercuri a Rezervei Federale de a menţine rata de politică monetară la 5,25-5,50%, cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani, a impactat negativ dolarul, chiar dacă oficialii băncii centrale americane au lăsat deschisă posibilitatea unei noi majorări și au remarcat soliditatea pieței muncii și a economiei Statelor Unite, care a crescut în trimestrul al treilea cu 4,9%.

Cei mai mulți dintre investitori au mizat inițial pe o creștere a dobânzii și au majorat plasamentele în dolari. Decizia Fed a schimbat inițial tendința iar euro s-a apreciat la 1,0659 dolari, pentru ca joi după amiază cotațiile să revină spre 1,0650 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,7086 la 4,6735 lei.

Decizia Băncii Angliei de a menține dobânda de politică monetară la 5,25%, maxim al ultimilor 15 ani, a depreciat lira sterlină față de euro iar BNR a stabilit o medie de 5,6978 lei, față de 5,7168 lei în ședința de joi. Cursul francului elvețian a coborât de la 5,1817 la 5,1734 lei.

Metalul galben se menținea joi sub pragul de 2.000 dolari și se tranzacționa în culoarul 1.983-1.992 dolari/uncie. Deprecierea monedei americane a provocat scăderea prețului gramului de aur la 298,8651 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat marginal la 382,54 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,4582 zloți/euro.

Decizia Rezervei Federale a impulsionat plasamentele în criptomonede. Bitcoin a crescut la 34.868-35.944 dolari iar ethereum la 1.821-1.875 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.