Clientii multor banci s-au convins: nu este nicio sansa ca institutiile bancare la care au credite sa renunte la comisionul de risc, abuziv introdus in contracte, daca nu sunt „stranse bine cu usa”.
Asa ca isi incearca norocul cu Protectia Consumatorilor. Vin cu reclamatii la institutia care trebuie sa le apere drepturile de consumatori si asa ajung sa fie luati in seama de banci, sa fie chemati la renegocierea contractului pentru a scapa de comisionul de risc.
Comisarii Protectiei Consumatorilor fac niste pasi in solutionarea sesizarilor, dar nu mare lucru. Din momentul in care primesc reclamatia consumatorului, studiaza contractul si daca gasesc clauze bancare abuzive inainteaza la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) sesizarile respective.
„Sunt banci, cum ar fi BCR, care in momentul in care noi venim cu reclamatia consumatorului il cheama la renegocierea contractului”, spune Mirel Rogalschi, comisar sef adjunct la Protectia Consumatorilor.
Pentru cei care nu gasesc o astfel de solutionare la intelegere cu banca, reclamatiile se aduna la ANPC in perspectiva unei actiuni comune in instanta.
„Se aduna reclamatiile la ANPC ca sa se trimita catre instanta, sa fie o hotarare unitare. Daca sunt alte reclamatii decat clauzele abuzive, le cercetam noi la fata locului”, a mai declarat Mirel Rogalschi.
Reprezentantii Protectiei Consumatorilor sustin ca in prezent multe banci nu mai au comisionul de risc sub aceasta denumire.
„Comisionul de risc la unele banci a fost introdus in comisionul de administrare. Ca si valoare el exista. Daca se ia contractul de la ei initial si se iau desfasuratoarele, se demonstreaza ca el exista in comisionul de administrare. L-au redenumit, practic. Si acolo exista o problema. Consumatorul pune gaj apartamentul. Riscul practic nu mai exista pentru banca pentru ca are cum sa-si recupereze prejudiciul daca nu-i mai plateste clientul”, a mai explicat Mirel Rogalschi.
Avalansa de reclamatii pe acest subiect la Protectia Consumatorilor a inceput de prin luna noiembrie. Supa ce numarul sesizarilor a scazut prin luna decembrie, de la inceputul anului au inceput sa revina reclamantii care se plang de relatia cu bancile.
„Lumea a inceput sa afle ca cei de la Protectia Consumatorilor preiau reclamatiile acestea, studiaza contractul. Multi nu stiu exact pentru ce reclama. Vor un fel de asistenta juridica gratuita”, a spus Mirel Rogalschi.
Cam jumatate din numarul sesizarilor s-a dovedit a fi pe motive intemeiate.