Creșterea apetitului pentru risc, stimulat de măsurile luate de Beijing pentru a impulsiona economia chineză, a menținut tendința de apreciere a leului, care s-a aliniat la evoluțiile celorlalte monede din regiune.
Ultima ședință în care media euro s-a aflat peste pragul de 4,9 lei a fost cea din 11 august. Joia aceasta, tranzacțiile se realizau în culoarul 4,872-4,878 lei iar cursul a scăzut de la 4,8818 la 4,8756 lei, o medie mai mică, de 4,8774 lei, fiind înregistrată în 2 martie 2021.
Este de așteptat ca după finalul acestei luni de vacanță să asistăm la o creștere rapidă a cererii de valută din partea importatorilor, în condițiile în care deficitele comercial și de cont curent s-au adâncit și mai mult în ultimul an.
După palma „virtuală” transmisă sistemului bancar de către guvernatorul BNR, care a afirmat că indicii ROBOR „au sărit calul”, evoluția ascendentă a dobânzilor interbancare s-a oprit iar ele au cunoscut chiar o ușoară scădere.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, stagnează de o săptămână la 7,97%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 8,13%, nivel stabilit miercuri, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 8,26%.
Speculatorii și-au marcat joi profiturile obținute în urma aprecierii dolarului iar euro a urcat la 0,9963-1,0033 dolari, după scăderea de marți la 0,9901 dolari, minim al ultimilor 22 de ani, ceea ce a făcut ca media monedei americane să coboare de la 4,9078 la 4,8751 lei.
Moneda elvețiană a fost afectată de reducerea aversiunii față de risc iar cursul ei a coborât de la maximul istoric de 5,1038 la 5,0690 lei.
La rândul ei, lira sterlină s-a depreciat față de euro iar media a scăzut de la 5,7934 la 5,7737 lei.
Prețul gramului de aur s-a apreciat la 276,6099 lei, după ce metalul galben a urcat la 1.756-1.764 dolari, anulând astfel scăderea cursului monedei americane.
În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 408,35 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,7584 lei.
Criptomonedele erau stabile cu o ușoară tendință de apreciere. Bitcoin se tranzacționa între 21.318 și 21.806 dolari iar ether fluctua în culoarul 1.655-1.715 dolari.
Radu GEORGESCU