Cursul euro ar putea scădea sub 4,92 lei

Cursul euro a coborât luni de la 4,9219 la 4,9208 lei, un nou minim al ultimei luni și jumătate.

Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,919-4,924 lei, fiind a opta ședință consecutivă de apreciere pentru moneda națională, după atingerea recordului de 4,9283 lei/euro, în data de 14 iulie.

Pe piețele internaționale au apărut zvonuri conform cărora Rezerva Federală americană ar urma să recurgă la o politică monetară mult mai agresivă. În așteptarea declarațiilor de la finalul ședinței Fed care se va desfășura marți și miercuri, euro se tranzacționa în culoarul 1,1764-1,1801 dolari, iar BNR a stabilit o medie de 4,1716 lei, față de 4,1823 lei, la sfârșitul săptămânii trecute.

Media monedei elvețiene a crescut ușor, de la 4,5428 la 4,5451 lei.

Scăderea numărului de noi infectați cu Covid 19 din Marea Britanie, a majorat cererea de lire sterline, iar cursul a urcat de la 5,7455 la 5,7543 lei.

Prețul gramului de aur a crescut ușor de la 242,4279 la 242,5619 lei, urmare a stabilizării unciei pe piețele specializate la 1.805-1.811 dolari dar și a deprecierii monedei americane.

În lipsa unei noi operațiuni depo realizată de banca centrală, dobânzile interbancare au cunoscut ușoare modificări, după o săptămână stabilă.

Astfel, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 1,50 la 1,51%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,65% iar cel la 12 luni a alunecat de la 1,76 la 1,75%%.

Monedele din regiune au reînceput să piardă teren în fața euro. Media celei poloneze s-a depreciat de la 4,5747 la 4,5858 zloți/euro iar a celei maghiare de la 358,76 la 361,48 forinți/euro.

Afirmațiile lui Elon Musk care a susținut că SpaceX, compania sa spațială, deține bitcoin, la care s-a adăugat cea conform căreia Tesla ar putea accepta din nou criptomonedele drept mijloc de plată, au susținut o creștere a prețurilor.

La acestea s-a adăugat și intenția Amazon de a utiliza tehnologiile blockchain și de a permite achizițiile făcute cu monede digitale.

Bitcoin a profitat de înmulțirea cumpărătorilor și a sărit duminică noaptea pe piețele asiatice până la 39.681 dolari, maxim care nu a mai fost atins de la mijlocul lunii iunie, după scăderea de la începutul săptămânii trecute la un minim de 29.400 dolari.

La rândul său, ether a sărit la aproape 2.400 dolari, după ce a atins marțea trecută un minim de aproape 1.700 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.