Cursul euro s-a modificat cu 0,0003 lei

Nivelul mai redus al aversiunii față de risc s-a reflectat în evoluția monedelor de la marginea zonei euro iar cursului celei naționale este cel mai stabil din regiune, în condițiile în care BNR îl folosește drept principala armă împotriva majorării prețurilor.

Cursul euro a crescut marginal de la 4,9701 la 4,9704 lei, față de 4,9703 lei la începutul săptămânii. Transferurile se realizau în culoarul 4,968-4,971 lei.

Dobânzile interbancare și-au încetinit scăderea și s-au menținut la valori comparabile cu cele de la sfârșitul lui iunie 2022.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,28 la 6,27%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,33%, iar cel la 12 luni a coborât de la 6,41 la 6,40%.

Trezoreria a refuzat să se împrumute joi printr-o emisiune de obligațiuni cu scadența în februarie 2038 care a avut o valoare de 400 milioane lei.

Investitorii marcau profiturile după creșterea de miercuri a euro la 1,0884 dolari, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 1,0830-1,0861 dolari. Piețele așteptau publicarea în Statele Unite a datelor referitoare la prețurile de import și export din octombrie, cât și numărul cererilor de șomaj săptămânale.

Moneda elvețiană era stabilă față de cea europeană iar media ei a crescut de la 5,1538 la 5,1557 lei. Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,7046 la 5,6837 lei, evoluție determinată de apariția unor informații conform cărora Banca Angliei ar intenționa să reducă dobânda de referință în cursul anului viitor.

Prețul gramului de aur a scăzut la 289,5645 lei, urmare a deprecierii metalului galben la 1.962-1.969 dolari.

Mediile monedelor din regiune se apreciau marginal față de euro, cea poloneză la 4,3854 zloți, respectiv la 376,37 forinți.

Bitcoin a testat din nou pragul de 38.000 dolari dar a scăzut apoi până la 36.746 dolari. Ethereum se tranzacționa între 2.028 și 2.088 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.