Directivele 2006/32 și 2012/27 nu se opun ca respectivul calcul al căldurii emise de instalațiile interioare dintr-o astfel de clădire să se facă în mod proporțional cu volumul încălzit aferent fiecărui apartament.
Directivele Uniunii Europene permit statelor membre să adopte o legislație națională prin care fiecare proprietar al unui apartament dintr-o clădire aflată în proprietate comună este obligat să contribuie la costurile legate de energia termică ce alimentează părțile comune chiar dacă nu utilizează sistemul centralizat.
Aceasta este decizia luată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cazul unor cetățeni bulgari care au refuzat să plătească facturile pentru consumul de energie termică aferent instalațiilor interioare și părților comune ale clădirilor în care se află apartamentele acestora.
Instanțele din statele membre UE pot solicita, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național, dar este de competența instanței naționale să soluționeze cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, scrie profit.ro.
Cetățenii din Bulgaria au arătat că, deși clădirea lor este alimentată de la rețeaua de încălzire centralizată în temeiul unui contract de furnizare încheiat între coproprietate și furnizorul de energie termică, totuși ei nu au consimțit să beneficieze de energie termică și nu o utilizează în propriile lor apartamente.
Ca urmare, CJUE a analizat compatibilitatea cu dreptul Uniunii Europene a unei reglementări naționale în materie de furnizare a energiei termice și a statuat că Directiva 2011/83 privind drepturile consumatorilor și Directiva 2005/29 privind practicile comerciale neloiale nu se opun unei reglementări naționale care obligă proprietarii unui apartament dintr-o clădire aflată în proprietate comună racordat la o rețea de încălzire centralizată să contribuie la costurile legate de consumul de energie termică aferent părților comune și instalației interioare ale clădirii, cu toate că nu au solicitat în mod individual furnizarea energiei termice și nu o utilizează în apartamentul lor.
În ceea ce privește această reglementare, Curtea a mai dispus că Directivele 2006/323 și 2012/274 privind eficiența energetică nu se opun ca facturile referitoare la acest consum să fie stabilite, pentru fiecare proprietar al unui apartament din clădire, în mod proporțional cu volumul încălzit aferent apartamentului său.
În opinia CJUE, este aparent dificil de conceput să se poată individualiza în întregime facturile referitoare la încălzire în clădirile aflate în proprietate comună, în special pentru încălzirea aferentă instalației interioare și părților comune, dat fiind că apartamentele dintr-o astfel de clădire nu sunt independente unele de altele pe plan termic deoarece căldura circulă între spațiile încălzite și cele care sunt mai puțin încălzite sau nu sunt încălzite.
În aceste condiții, Curtea a concluzionat că, ținând cont de marja largă de manevră de care dispun statele membre în stabilirea metodei de calcul privind consumul de energie termică în clădirile aflate în proprietate comună, Directivele 2006/32 și 2012/27 nu se opun ca respectivul calcul al căldurii emise de instalațiile interioare dintr-o astfel de clădire să se facă în mod proporțional cu volumul încălzit aferent fiecărui apartament.
