Delgaz Grid a investit 2,8 milioane euro anul trecut în județul Botoșani

Pentru anul în curs, compania și-a propus un buget de 6,4 milioane euro pentru modernizarea sistemului de distribuție a energiei electrice, de peste două ori mai mare față de anul precedent.

Delgaz Grid, compania de distribuţie de electricitate și gaze naturale a Grupului E.ON România, a investit anul trecut 13,8 milioane lei (peste 2,8 milioane euro) pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de distribuţie a energiei electrice din judeţul Botoșani.

Una dintre priorități este modernizarea și automatizarea infrastructurii prin montarea de echipamente telecomandate în stații și posturi de transformare, în rețelele de medie tensiune și integrarea acestora în SCADA (achiziție de date, comandă și control de la distanță).

Rezultatele investițiilor sunt vizibile, calitatea serviciului de distribuție a energiei electrice oferit clienților noștri, în special asigurarea continuității alimentării, îmbunătățindu-se de la an la an.

Principalele investiții din 2020 au vizat:

  • – lucrări de modernizare la echipamente din 6 stații de transformare;
  • – modernizări ale rețelei de joasă tensiune în 8 localități;
  • – continuarea automatizării sistemului de distribuție prin montarea a 35 de echipamente telecomandate în rețelele aeriene de medie tensiune;
  • – modernizări/înlocuiri transformatoare la 18 posturi de transformare;
  • – modernizarea a opt linii electrice aeriene de medie tensiune prin înlocuirea izolației;
  • – modernizări, automatizări și integrări în SCADA la posturi de transformare din mun. Botoșani.

Pentru anul în curs ne-am propus investiții de circa 31,2 milioane lei, de peste două ori mai mari decât în anul precedent, pentru modernizarea și dezvoltarea rețelelor de distribuție a energiei electrice din județ, în principal pe aceleași categorii ca în 2020:

  • – modernizarea stațiilor de transformare Bucecea și Dorohoi;
  • – modernizări, automatizări și integrări în SCADA posturi de transformare din municipiul Botoșani;
  • – modernizări/înlocuiri transformatoare la 13 posturi de transformare;
  • – continuarea automatizării sistemului de distribuție prin montarea a 11 echipamente telecomandate în rețelele aeriene de medie tensiune;
  • – modernizarea a patru linii electrice aeriene de medie tensiune prin înlocuirea izolației;
  • – extinderi de rețele de distribuție pentru alimentarea de noi consumatori.

Delgaz Grid a investit anul trecut în județele din zona Moldovei 281 milioane lei (58 milioane euro), cea mai mare parte pentru modernizarea sistemului de distribuție a energiei electrice. Pentru acest an a fost alocat pentru segmentul de electricitate un buget record de investiții, de 387 milioane lei, cu 38% mai mult decât în anul precedent.

Începând din anul 2005, compania a investit peste 2,9 miliarde lei (682 milioane euro) pentru modernizarea rețelelor de energie electrică din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. 

Compania continuă să investească sume substanțiale, pentru perioada 2020-2023 fiind planificate investiţii de 1,14 miliarde lei (225 milioane euro), în principal pentru implementarea ADMS (Advanced Distribution Management System – Sistem avansat de management a distribuției), SMART metering, modernizarea reţelelor aeriene şi a staţiilor de transformare, înlocuiri de transformatoare, racordarea de noi consumatori, precum şi pentru conformarea la cerinţele din standardul de performanţă.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.