Deprecierea euro opreste dolarul sa atinga un nou maxim

Euro sta aproape de 4,6 lei

Scaderea aversiunii fata de risc pe pietele americane a permis monedelor din regiune sa se aprecieze fata de un euro care sufera de pe urma nivelului scazut al dobanzilor din zona si de programul de relaxare cantitativa al bce.

Cursul euro a scazut de la 4,5411 lei, la sfarsitul lui 2016, la 4,5175 lei, in prima sedinta din acest an, medie aproape identica cu cea stabilita la inceputul anul trecut.

De la o deschidere la 4,54 lei, nivel apropiat de inchiderea de vineri, euro a alunecat pana la un minim de 4,5170 lei iar cotatiile de la ora 14:00 se situau la 4,517 – 4,52 lei.

Depreciere cu peste doi bani a euro nu a permis dolarului american sa atinga un nou maxim istoric. Media acestuia a crescut ieri de la 4,3033 la 4,3408 lei, intr-o sedinta in care cotatiile au fluctuat intre 4,323 si 4,359 lei.

Media monedei elvetiene, care se aprecia pe pietele internationale la 1,069 – 1,072 franci/euro, a scazut de la 4,2245 la 4,2210 lei. Cererea de franci ar putea creste in partea a doua a anului, odata cu apropierea de alegerile din Germania si Franta, ca o forma de protectie din partea investitorilor.

Evolutia din acest an a raportului euro/leu va fi influentata pe plan intern de masurile economice si fiscale care vor fi luate de noul guvern, dintre care unele pot fi nesustenabile dar populiste.

Aceasta ar putea nemultumi investitorii, datorita cresterii deficitului bugetar, pe fondul reducerii cresterii economice.

Conform proiectiei din noiembrie realizata de CNP cresterea PIB din acest an va fi de 4,3% insa mai multe analize prevad o incetinire la 4% sau chiar sub acest prag. Aceasta in conditiile in care consumul, cel mai important motor al economiei din ultimii ani, isi va reduce viteza. Potrivit estimarilor BNR, rata anuala a inflatiei va fi de -0,4% la finalul lui 2016, dar va creste la sfarsitul acestui an la 2,1%.

Principalul factor extern care va influenta evolutia leului va fi modul in care Rezerva Federala americana va gestiona politica sa monetara in primul din cei patru ani ai noii Administratii Trump.

De altfel, majorarea din decembrie a dobanzii-cheie cu 0,25% s-a reflectat in deprecieri ale monedelor emergente ca o consecinta a iesirilor de capital speculativ.

Monedele din regiune se apreciau la randul lor fata de euro, cea poloneza la 4,395 – 4,414 zloti iar cea maghiara la 308,9 – 309,7 forinti.

Dupa crestere pana la 1,0653 dolari, ca un efect al reglajelor investitorilor, euro a scazut ieri la 1,0381 – 1,0490 dolari. Tot mai multi analisti prognozeaza atingerea in urmatoarele luni a paritatii dintre cele doua monede.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.