Dobânzile s-au întors la valori din octombrie 2013

Farmaciile Dr. Max – Parasinus Penta pentru ameliorarea simptomelor de răceală și gripă, incluzând febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri în gât, precum și a simptomelor asociate inflamației sinusurilor (nas înfundat, durere la nivelul sinusurilor).

A doua ședință de politică monetară din 2022 a BNR a reprezentat principalul eveniment al săptămânii trecută. CA al băncii centrale a decis să continue înăsprirea ciclului monetar post-pandemie, pentru a contracara presiunile inflaționiste și readucerea acestora către nivelul țintă de 2,5% plus/minus 1 punct procentual.

Dobânda de politică monetară a fost majorată de la 2 la 2,5%/an iar în Raportul trimestrial asupra inflației publicat vineri de BNR se prognozează o inflaţie de 9,6% decembrie 2022, cu un nivel maxim în luna aprilie, de peste 10%, odată cu expirarea schemelor de sprijin al consumatorilor casnici de energie electrică şi gaze naturale.

Analiștii anticipează creșterea dobânzii-cheie în decembrie la 3,5-4%, ca efect al majorării preţurilor la gazele naturale şi energiei electrice dar și a semnalelor că marile bănci centrale sunt gata să înăsprească politicile lor monetare.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 3,19, la începutul săptămânii, la 3,55%, valoare care nu a mai fost atinsă din februarie 2014.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,33 la 3,73%, nivel care se mai înregistra în octombrie 2013. Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a urcat de la 3,45 la 3,89%.

În comunicatul de presă care a urmat ședinței BNR de miercuri se arată că „cursul de schimb leu/euro a consemnat o ușoară ajustare descendentă în ianuarie, deși mult mai modestă decât cele evidențiate în regiune, în principal pe fondul ameliorării temporare a sentimentului pieței financiare internaționale”.

Săptămâna trecută, cursul euro a scăzut de la 4,9460 la 4,9447 lei, iar transferurile s-au realizat între 4,942 și 4,948 lei.

Estimarea BCR pentru cursul euro/leu de la sfârșitul anului a scăzut de la 5,08 lei la 5,05 lei. Anticipația ia în calcul politica BNR de reducere a volatilităţii leului prin atenuarea parţială a „presiunilor de depreciere care provin dinspre deficitul de cont curent mare”.

Preţurile de consum din Statele Unite au crescut cu 7,5% în ianuarie, în termeni anuali, cel mai mult din februarie 1982. În opinia analiștilor, s-au înmulțit șansele ca Rezerva Federală să majoreze în martie dobânda sa cheie cu 0,5 puncte procentuale.

Dolarul a profitat de aceste date dar și de statutul său de „monedă refugiu”, consecință a creșterii temerilor că Rusia va invada Ucraina.

Moneda unică a scăzut de la 1,1464 dolari, la începutul perioadei, la 1,1330-1,1431 dolari, la sfârșitul ei, când piețele americane s-au închis la 1,1351 dolari.

Cursul francului elvețian a fluctuat între 4,6803 și 4,6917 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,6823 lei.

Media lirei sterline a crescut de la 5,8477 la 5,8862 lei.

Prețul gramului de aur a urcat de la 252,1971 la 254,8310 lei. Săptămâna aceasta metalul galben ar putea trece de 260 lei/gram, după ce uncia a urcat vineri la 1.865 dolari.

Duminică dimineață, bitcoin a atins un minim de 42.090 dolari iar ether unul de 2.900 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.