Home Economie Dobânzile sunt la maximul ultimilor 11 ani

Dobânzile sunt la maximul ultimilor 11 ani

Iunie a fost la fel de stabilă pentru cursul euro/leu, precum cele nouă precedente, după atingerea maximului istoric de 4,9495 lei. Însă, comparativ cu sfârșitul lui mai, media francului elvețian și a dolarului s-au apreciat iar cea a lirei sterline a scăzut.

Marți, s-a desfășurat a doua ședință din acest an a Consiliului general al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială. În documentul publicat la finalul întâlnirii grupului de lucru s-a recomandat: „(i) sprijinirea schimbării structurale a economiei înspre una cu valoare adăugată superioară, inclusiv prin folosirea mai amplă a fondurilor europene, (ii) îmbunătățirea educației financiare a antreprenorilor și creșterea pregătirii profesionale a salariaților din sistemul financiar și (iii) diversificarea în mod sustenabil a surselor care ar putea majora intermedierea financiară”.

Miercuri se va desfășura ședința de politică monetară a BNR. Dealerii bancari anticipează o majorare a ratei de referință de la 3,75 la 4,5%/an, față de 1,75% la sfârșitul anului trecut.

Scopul acestei majorări este de a frâna evoluția ascendentă a prețurilor de consum, care ar putea depăși în iunie pragul de 15%, față luna similară din 2021. Aceste perspective au determinat o creștere a dobânzilor interbancare.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a început luna iulie la 6,47%, valoare care a mai fost atinsă la finalul lui noiembrie 2010. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat la 6,60%, nivel comparabil cu cel de la sfârșitul lui decembrie 2011. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat 6,73%.

Cursul euro a crescut în prima ședință din iulie de la 4,9454 la 4,9461 lei, când tranzacțiile s-au realizat între 4,942+4,947 lei, culoar constant pe parcursul săptămânii.

Ultimul sondaj realizat în rândul analiștilor grupați în CFA România anticipează o tendință de depreciere a leului în următoarele 12 luni. Dacă la precedentul sondaj realizat în aprilie valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni a fost de 5,0048 lei, luna trecută estimarea a urcat la 5,0298 lei/euro. Pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat a crescut de la 5,0584 lei la 5,1125 lei/euro.

Începând din 1 iulie, conform BNR, Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, a crescut la 2,65%/an, față de 1,86% nivel calculat utilizat în trimestrul al doilea. Un nivel mai mic de 1,08% a fost înregistrat în al doilea trimestru din 2021 iar unul mai ridicat de 2,66% în cel de al doilea din 2019.

Revenirea aversiunii față de risc a adus cu ea şi majorarea cererii de monedă americană, considerată drept o „valoare refugiu”, iar euro a închis pe piețele americane la 1,0429 dolari, după ce a atins un minim de 1,0368 dolari, urmare a afirmației lui Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, că va fi continuat procesul de înăsprire a dobânzilor pe termen scurt, pentru contracararea presiunilor inflaționiste.

În piața locală cursul dolarului a fluctuat între 4,6715 și 4,7424 lei, media de vineri fiind stabilită la 4,7286 lei.

Media monedei elvețiene de la sfârșitul lui iunie a fost de 4,9466 lei însă prima ședință din iulie a adus o scădere la 4,9311 lei.

Prețul gramului de aur a coborât vineri la 273,0029 lei. Scăderea s-a datorat deprecierii cursului monedei americane și alunecării metalului galben până la 1.789 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version