O veste negativă pentru cei care își achită ratele la credite. Dobânda de politică monetară a BNR, care este de 7%, de la începutul acestui an, ar putea cunoaște o primă modificare prin trimestrul al doilea din 2024.
Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, a declarat în cadrul unui eveniment: „Primim des întrebarea când când se vor reduce dobânzile. Am spus deja că este exclus anul acesta. Eu spun ca şi părere personală, să spunem ca unul dintre cei nouă care votează, că este exclus şi la începutul anului viitor (…) Relaxarea prematură ar fi periculoasă şi de aceea trebuie să continuăm să fim vigilenţi”.
Pe acest fond, băncile preferă să plaseze excedentul de lichiditate pe care îl au în depozite la BNR pentru care primesc o dobândă de 6%. S-a ajuns până în punctul în care nu au avut loc tranzacții în piața monetară.
Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,49% iar cel la 12 luni la 6,63%.
Pe de altă parte, șvaițerul în care s-a transformat bugetul de stat necesită atragerea de fonduri din piața locală sau externă. La începutul săptămânii, Trezoreria s-a împrumutat cu 999 milioane lei, valoare dublă față de cea programată, printr-o emisiune de certificate de trezorerie pe scadența șase luni la un randament mediu de 6,13%/an.
În ciuda evoluției pozitive a altor monede din regiune, leul a avut o ședință negativă. Cursul euro a crescut de la 4,9654 la 4,9676 lei, însă cotațiile din piață au urcat de la 4,963 lei, la deschidere, la 4,971 lei, pe fondul înmulțirii ordinele de cumpărare de valută.
Euro a beneficiat de calmul relativ din Orientul Mijlociu cât și de îmbunătățirea indicatorului de încredere a investitorilor din zona euro măsurat de Institutul ZEW, care a revenit în octombrie 23 în teritoriul pozitiv la 2,3 puncte.
Moneda unică se aprecia la 1,1532-1,1570 dolari astfel că media celei americane a scăzut de 4,7123 la 4,7073 lei.
Cursul francului elvețian a scăzut marginal la 5,2205 lei. O evoluția asemănătoare a avut și lira sterlină a cărei medie a fost stabilită la 5,7263 lei.
Prețul gramului de aur a urcat la 291,0392 lei, în timp ce metalul galben creștea ușor la 1.914-1.927 dolari.
Victoria proeuropenilor la alegerile parlamentare din Polonia au apreciat moneda locală la 4,4389 zloți/euro, câștigul din ultimele două zile fiind de peste 2,3%. Media monedei maghiare s-a întărit marginal la 385,68 forinți/euro.
Bitcoin s-a apropiat luni noapte de pragul de 30.000 dolari dar s-a tranzacționat apoi în culoarul 28.103-28.607 dolari. Ethereum fluctua marți între 1.578 și 1.601 dolari.
Radu GEORGESCU