„Document Automation” de la Zipper a fost implementată cu succes la FNGCIMM

Soluția „Document Automation” creată de Zipper România, concepută să accelereze procesul de validare a datelor și de acordare a garanțiilor, eliminând erorile umane, a fost implementată cu succes la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, garantul unor programe precum „Prima Casă” sau „Start-Up Nation”.

„Zipper România a venit în întâmpinarea nevoilor de automatizare a proceselor recurente de validare a datelor provenite de la bănci, a unora dintre programele garantate de FNGCIMM. Soluția «Document Automation» a diminuat timpul de răspuns pentru dosarele de credit primite de la bănci de la 30 de zile la 24 de ore”, a spus Anton Voicu, Communication & Lead Performance Zipper România.

Compania propune o soluție informatică matură, menită să îmbunătățească fluxul actual de înregistrare, validare și prelucrare a datelor din dosarele de credit sau de finanțare pentru programe precum „Prima Casă” sau „Start-Up Nation”.

Necesitatea de digitizare și automatizare a fluxurilor interne de lucru din cadrul proceselor operaționale dedicate programului „Prima Casă”, derulat prin intermediul a 15 bănci finanțatoare provine din dorința de a standardiza modul de lucru și de a îmbunătăți procesul de acordare a garanțiilor.

Soluția de colectare și validare automată a metadatelor utilizează tehnologia OCR (Optical Character Recognition) și facilitează transferul automat al datelor primite de la partenerii bancari in sistemul informatic al instituției, diminuând astfel rata de eroare, dată de intervenția manuală a operatorilor în colectarea datelor necesare analizării solicitărilor de garantare, dar și timpul necesar soluționării cererilor de finanțare.

„Practic, soluția «Document Automation» extrage și validează corectitudinea datelor/metadatelor introduse de bancă din dosarul de credit și eficientizează comunicarea cu banca parteneră în vederea soluționării neconcordanțelor din dosare. Astfel, asigură livrarea în procent de 100% de dosare complete și corecte către Fondul de Garantare în vederea aprobării acestora. În plus, soluția preia variațiile zilnice de documente și creează un raport de analiză la nivel de dosar, proiect, bancă și la nivel de eroare”, a mai precizat Anton Voicu.

Ca urmare a procesului de automatizare, personalul FNGCIMM primește erorile în maxim 24 de ore, tratează neconcordanțele cu instituția bancară pentru a le soluționa, reducând astfel timpul de decizie asupra procesului de aprobare. Sunt setate peste 50 de reguli de business care ajută la extragerea și verificarea corectitudinii datelor din cadrul dosarului, reguli setate la nivel de dosar, document și metadate.

Parte dintr-un grup de firme cu prezenţă în 5 ţări din Sud-Estul Europei, cu două centre de procesare în România şi Moldova, Zipper acoperă nevoile companiilor de a-şi optimiza fluxurile interne. Soluţiile şi serviciile de prelucrare a datelor şi a documentelor recepţionate, vehiculate sau expediate dintr-o companie, asigură un suport solid pentru reducerea costurilor şi a timpului de prelucrare.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.