În perioada analizată, raportul euro/leu a avut o evoluție mai calmă, plasându-se în jurul valorii de 4,65 lei. Mult mai agitat a fost parcursul monedei americane, care a avut o tendință descendentă.
Cursul dolarului a scăzut de la 3,7472, la începutul intervalului, la 3,7266 lei, la sfârșitul lui, medie care reprezintă minimul ultimelor trei ani și o lună. Cotațiile din ultima ședință a perioadei au fluctuat între 3,715 și 3,744 lei.
Media euro s-a mișcat între 4,6474 și 4,6582 lei, maxim atins la jumătatea perioadei, care a fost încheiată la 4,6526 lei, în contrast cu tendința regională.
Transferurile din ultima ședință a perioadei s-au efectuat între 4,645 și 4,653 lei, cu închiderea în jurul valorii de 4,647 lei.
Presiunile depreciative asupra leului se vor tempera, în condițiile în care Ministerul de Finanțe a împrumutat, la începutul acestei luni, 2 miliarde euro de pe piețele financiare internaționale printr-o emisiune de euroobligațiuni, din care 750 milioane cu maturitatea de 12 ani cu cupon 2,50% şi 1,25 miliarde cu maturitatea de 20 ani cu cupon 3,375%.
Aceste sume vor intra în conturile BNR care va alimenta cu lei necesitățile guvernamentale, ceea ce va oferi o umbrelă de protecție monedei naționale. Cu toate acestea, Comisia Națională de Prognoză recunoaște tendința de depreciere a leului. În prognoză sa de iarnă, pentru perioada 2017-2021, CNP estimează o medie anuală a euro pentru 2018 de 4,59 lei, iar pentru 2019 una de 4,58 lei. Anticipația pentru dolar pentru acest an și cel viitor este de 3,82 lei.
Valorile estimate de CNP sunt în contrast cu majoritatea analizelor. Cei de la CFA România văd euro trecând de 4,74 lei în următoarele 12 luni, iar membrii Romanian Business Leaders (RBL) anticipează atingerea unui nivel de 4,7 lei.
Moneda elvețiană s-a apreciat pe piețele financiare de la 1,164 la 1,155 franci/euro astfel că media a crescut de la 4,0046 la 4,1066 lei, perioada fiind încheiată la 4,0065 lei.
Perechea euro/dolar a fluctuat între 1,2336 și 1,2518 dolari, piețele americane închizându-se la finalul perioadei la 1,2456 dolari.
Ușoara apreciere a dolarului de vineri s-a datorat optimismului arătat de investitori, după publicarea datelor privind piața americană a muncii. Luna trecută, au fost create 200.000 noi locuri de muncă iar salariile au crescut cu 2,9% la un an, cel mai rapid ritm începând cu 2009.
Aceste date ar putea permite Rezervei Federale americane să continue majorarea dobânzii sale de politică monetară, care este în prezent situată la 1,25-1,5%, primul pas urmând a fi făcut în martie, în condițiile consolidării creșterii inflației.
Bitcoin a scăzut, la sfârșitul perioadei, până la 7.614,10 doalri, cel mai redus nivel atins de la jumătatea lui noiembrie, după ce la sfârșitul lui decembrie se apropia de 20.000 dolari. Valoarea stabilită vineri de Bloomberg a fost de 8.610,98 dolari.
Analiza cuprinde perioada 29 ianuarie-2 februarie 2018.
Radu GEORGESCU