DOLARUL la un MINIM al ultimelor cinci luni

Discursul tinut marti la New York de Janet Yellen, presedintele Rezervei Federale americane, care a avut un ton prudent in privinta ritmului de majorare a dobanzii de politica monetara din SUA a provocat imediat deprecierea dolarului si cresterea plasamentelor in active considerate mai riscante.

Cursul dolarului american a scazut de la 3,9866 la 3,9404 lei, nou minim al ultimelor mai bine de cinci luni, iar cotatiile din piata valutara au scazut la 3,932 – 3,957 lei, dupa ce in ultimele sedinte a fost testat constant pragul de 4 lei.
 
Cresterea apetitului pentru risc a adus o scadere cursului euro de la 4,4634 la 4,4582 lei, care reprezinta minimul acestei luni.
 
Piata valutara s-a deschis la 4,4640 lei, nivel apropiat de cel de la inchiderea de marti. Ordinele de cumparare de lei a impins euro pana la un minim de 4,4550 lei, astfel ca tranzactiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4550 – 4,4580 lei.
 
Investitorii asteapta deciziile de astazi care vor fi luate in cadrul sedintei de politica monetara a CA al BNR, dar, mai ales, forma finala a Legii Darii in plata. Conform informatiilor din presa initiatorii proiectului au acceptat scoaterea programului „Prima Casa” din sfera de aplicare a legii.
 
Media monedei elvetiene, care stagneaza, de la sfarsitul saptamanii trecute, pe pietele internationale la 1,09 – 1,093 franci/euro, a coborat de la 4,0996 la 4,0854 lei.
 
Monedele din regiune aveau fata de euro o usoara tendinta de apreciere. Cea poloneza se tranzactiona la 4,241 – 4,253 zloti iar cea maghiara fluctua intre 313 si 314,2 forinti.
 
Declaratia d-nei Yellen privind necesitatea de a lua masurile de crestere cu precautie a dobanzii, conditiile financiare si economice fiind mai putin favorabile decat in decembrie, cand Fed a crescut dobanzile pentru prima data in ultimii noua ani, a provocat deprecierea dolarului.
 
Perechea euro/dolar a crescut de la 1,1168 dolari, minimul de marti, pana la 1,1332 dolari, maximul atins ieri.
 
Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.