Piața valutară a fost mai mult decât calmă, semn că noua operațiune de tip repo realizată luni de BNR a redus eventualele tensiuni.
Comparativ cu sfârșitul lui septembrie, când media a atins maximul ultimilor cinci ani de 4,5991 lei, euro a stagnat în apropierea pragului de 4,6. În schimb, dolarul american a câștigat aproape 5,6 bani iar francul elvețian a pierdut peste 5,4 bani.
Tranzacțiile din ultima ședință din octombrie s-au realizat în cel mai îngust culoar al acestui an, 4,598-4,60 lei, astfel ca media euro a fost stabilită la 4,5985 lei, fiind a noua zi consecutivă cu euro foarte aproape de 4,6 lei.
Media dolarului american a crescut ușor, de la 3,9512 la 3,9533 lei, iar cotațiile din piață au fluctuat între 3,946 și 3,955 lei.
Moneda elvețiană se aprecia pe piețele internaționale la 1,158-1,163 franci/euro, după ce săptămana trecută a fost atins maximul ultimilor aproape trei ani de 1,171, astfel că BNR a stabilit un curs de 3,9589 lei.
Majoritatea analiștilor anticipează pentru ultimele două luni ale anului depășirea nivelului de 4,6 lei, după ce în ultimele luni euro s-a consolidat la 4,59 lei, nivel care este agreat și de BNR. Aceste perspective sunt cauzate de adâncirea deficitului bugetar și a deficitului de cont curent dar și a creșterii inflației, tot atâtea motive pentru unii investitori străini să își regândească pozițiile pe titlurile de stat în lei.
La începutul săptămânii, BNR a împrumutat un grup de bănci cu 4,124 miliarde de lei, prin a patra operațiune de tip repo din această lună.
Intervenția băncii centrale a avut darul de a reduce presiunile din piața monetară. Indicele ROBOR la trei luni a încheiat luna la 1,87%, nivel aproape dublu față de începutul lui septembrie iar cel la șase luni la 2,02%.
Perechea euro/dolar stagna la 1,1625-1,1653 dolari, după ce inflația din zona euro a scăzut în octombrie, potrivit primelor estimări, la 1,4%, nivel îndepărtat de ținta de 2% a BCE.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.
Radu GEORGESCU