Home Economie DOLARUL si FRANCUL ELVETIAN, in cadere libera!

DOLARUL si FRANCUL ELVETIAN, in cadere libera!

Piata valutara locala a cunoscut ieri o volatilitate redusa cu volume mici ceea ce a permis leului sa se aprecieze usor comparativ cu euro. In schimb, dolarul si francul elvetian au cunoscut deprecieri semnificative.

Cursul euro a scazut de la 4,5592 la 4,5577 lei, intr-o zi in care culoarul de tranzactionare a continuat sa fie foarte ingust, 4,555-4,561 lei. Cotatiile de la ora 14.00 erau de 4,558-4,561 lei.

Media dolarului a coborat semnificativ, de la 3,8873 la 3,8569 lei, nivel minim incepand cu 15 octombrie 2015. Cotatiile din piata valutara fluctuau intre 3,851 si 3,861 lei. Comparativ cu inceputul lunii trecute deprecierea monedei americane este de aproape 15 bani.

Moneda elvetiana s-a depreciat ieri pana la 1,145 franci/euro, nou minim al ultimilor doi ani si jumatate, astfel ca media ei a scazut de la 4,0065 la 3,9976 lei. Comparativ cu inceputul lui iulie aprecierea leului se apropie de 17 bani.

De altfel, a fost a fost prima data, dupa decizia din ianuarie 2015 a Bancii Nationale a Elvetiei de a suprima pragul minim de 1,20 franci/euro, cand cursul monedei elvetiene a revenit sub 4 lei.

Monedele din regiune erau stabile fata de euro. Cea poloneza fluctua intre 4,251 si 4,263 zloti iar cea maghiara isi amplifica aprecierea, tranzactionandu-se intre 302,8 si 304,6 forinti.

Demiterea lui Anthony Scaramucci, directorul de comunicare de la Casa Alba, dar si cresterea PIB-ului din zona euro, cu 0,6% in al doilea trimestru, comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecut. La randul lui, indicele PMI industrial a urcat la 56,6, in acelasi interval de timp, ceea au asigurat euro un parcurs apreciativ.

Perechea euro/dolar a urcat la 1,1805-1,1845 dolari, punandu-se intrebarea cand va fi atinsa bara de la 1,120.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version