Două săptămâni de scăderi zilnice ale dobânzilor

Dobânzile interbancare au continuat să coboare în a 11-a ședință consecutivă, chiar dacă BNR a majorat săptămâna trecută dobânda de politică monetară de la 6,25 la 6,75%.

Procesul de scădere a început în ziua în care Consiliul Concurenţei a anunțat că va controla cele 10 bănci ale căror cotații stau la baza calculului indicilor ROBOR, pentru a inspecta posibile înțelegeri făcute de instituțiile financiare cu scopul creșterii dobânzilor.

Joia aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 7,96 la 7,94%, minim care nu a mai fost atins din 6 octombrie. La rândul său, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 8,15 la 8,13% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, de la 8,33 la 8,31%.

Ieșirile de capital speculativ din piețele de la marginea zonei euro, apărute după reducerea apetitului pentru risc, și-au pus amprenta pe evoluția monedei naționale iar cursul euro a crescut de la 4,9209 la 4,9267 lei. Tranzacțiile se efectuau în culoarul 4,917-4,929 lei.

Ameliorarea de către Eurostat a inflației anuale din zona euro în octombrie la 10,6% nu s-a reflectat într-o apreciere a euro, care scădea ușor la 1,0328-1,0407 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să urce de la 4,7176 la 4,7640 lei.

Cererea de dolari se va menține ridicată urmare a faptului că Rezerva Federală a majorat anul acesta dobânda de politică monetară de la 0% la 3,75-4%, creșterea consecutivă de la ultimele patru şedinţe fiind de 75 de puncte de bază. Măsurile au fost luate cu scopul de stopa avansul rapid luat de inflație.

Deprecierea monedei elvețiene față de cea europeană a coborât cursul francului de la 5,0226 la 5,0161 lei. În schimb, media lirei sterline a crescut la 5,6466 lei.

Prețul gramului de aur a coborât la 269,9403 lei, în condițiile în care metalul galben a scăzut la 1.762-1.770 dolari/uncie, față de un maxim de 1.784 dolari atins miercuri.

Nivelul mai ridicat al aversiunii față de risc a depreciat media monedei maghiare la 411,57 forinți/euro și pe a celei poloneze la 4,7039 zloți/euro.

Oficiali ai Binance, principala platformă de tranzacționare a criptomonedelor, a anunțat că în următoarele săptămâni vor fi publicate rezervele de care dispune pentru a se apăra după criticile conform cărora au evitat să se implice în procesul de salvare de la faliment al FTX, principalul concurent al companiei asiatice.

Aceste afirmații au menținut bitcoin care se tranzacționa în culoarul 16.404-16.725 dolari, aproape de cotațiile de miercuri. Ether fluctua în culoarul 1.184-1.226 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.