ELECTROALFA investeste in cercetare (FOTO)

Comapania Electroalfa International a inaugurat Centrul de Cercetare si Dezvoltare, proiect cofinantat cu fonduri europene. Este o investitie importanta atat pentru firma, cat si pentru judetul Botosani fiindca aici vor veni cei mai buni ingineri din industria electrica si electronica. In urma acestei investitii, compania va colabora cu Universitatea din Suceava si Universitatea Politehnica Iasi.

Compania Electroalfa International a inaugurat Centrul de Cercetare si Dezvoltare un proiect cofinantat cu fonduri europene. Valoarea intregii investitii este de aproape 20 milioane de lei din care 6,8 milioane reprezinta fonduri nerambursabile. Bani pe care inca nu i-a incasat, dar spera ca intr-o luna de zile acestia sa intre in conturile companiei, asa cum a declarat Gheorghe Ciubotaru, managerul general al Electroalfa International.

Investia consta intr-o cladire impartita in doua corpuri: un corp cu birouri cu dotari IT de ultima ora si respectiv un laborator de incercari de performanta si de tip pe modele experimentale, pe prototipuri si seriile zero in vederea testarii viabilitatii si eficientei noilor solutii tehnice adoptate. Al doilea corp gazduieste un atelier de prototipuri in cadrul caruia se vor studia solutiile tehnice si tehnologice, se vor realiza si optimiza modele experimentale si se vor realiza prototipuri de produse.

In cadrul Centrului de Cercetare si Dezvoltare vor lucra 25 de specialisiti din domeniul electricii si electronice, din care care 15 vor fi angajati.

In acest sens, Electroalfa International a incheiat un parteneriat cu Universitatea Suceava si Universitatea Politehnica Iasi, de unde va alege cei mai buni absolventi. Din cele declarate de managerul Gheorghe Ciubotaru, deja sunt studenti care primesc bursa din partea companiei.

„Activitatea de Cercetare-Dezvoltare a fost inceputa in 1993, cand Electroalfa ocupa o casa inchiriata de 180 de metri patrati cu trei camere. Intr-o camera faceam productie, in alta era atelierul de prototipuri si in cealalta aveam partea de depozitare. Imi amintes cu bucurie ca atunci am realizat primul produs, o cutie de distributie al carei beneficiar a fost Electrica. Dupa 20 de ani, plecand de la acel centru dintr-o camera de 16 metri patrati, inauguram un alt centru de Dezvoltare-Cercetare la o alta dimensiune si in alte conditii”, a declarat Gheorghe Ciubotaru.

La acest eveniment au participat si oficialitati ai comunitatii, precum primarul municipiului Botosani, Ovidiu Portariuc, prefectul Costica Macaleti si Adriana Zaiceanu, administrator public.

„Ceea ce se intampla astazi aici este o caramida la constructia pe care noi vrem sa o dezvoltam in zona Botosani-Suceava”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

„Ma bucur ca puneti pret pe inteligenta”, a spus prefectul Costica Macaleti. (Adrian Dimitriu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.