Energia electrică, gazele naturale și uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an

Energia electrică, gazele naturale și uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce singura ieftinire s-a înregistrat la energie termică, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

În intervalul septembrie 2020 – septembrie 2021, prețurile la energie electrică au urcat cu 24,65%, la gaze naturale cu 20,55%, la uleiul comestibil cu 23,84%, în timp ce la energia termică s-au ieftinit cu 0,21%.

În ceea ce privește alimentele, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit uleiul comestibil – 23,84% și cartofii – 12,61%, însă nu au fost înregistrate și ieftiniri.

Pe de alt parte, de la începutul acestui an, citricele și alte fructe meridionale s-a scumpit cu 21,03% și uleiul cu 19,83%, în timp ce ouăle au fost mai ieftine cu 2,24%, iar fructele proaspete cu 0,53%.

La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an cele mai mari creșteri de preț au fost consemnate la energie electrică – 24,65%, gaze naturale – 20,55% și combustibili – 16,77%, în timp ce singura ieftinire a fost consemnată la energia termică, de 0,21%.

De la începutul anului 2021, prețul la energie electrică a urcat cu 23,15%, la gaze naturale cu 20,49% și la combustibili cu 13,99%.

În cazul serviciilor, cele mai mari creșteri au fost consemnate la alte servicii (plus 6,81%), cele de apă, canal, salubritate (5,84%) și serviciile poștale (5,55%).

De la începutul anului în curs, cele mai mari majorări de tarife au fost înregistrate la alte servicii (6,22%), apă, canal, salubritate (6,16%) și serviciile poștale (5,53%). Serviciile de transport aerian s-au ieftinit cu 0,17%.

Rata anuală a inflației a urcat la 6,3% în luna septembrie 2021, de la 5,3% în august, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 8,71%, mărfurile alimentare cu 4,26%, iar serviciile cu 3,75%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.