E.ON: Mii de consumatori cu datorii la plata facturilor, ramasi fara gaze si energie electrica

Anul trecut, numarul consumatorilor din aria de responsabilitate a E.ON Energie Romania deconectati pentru restante la plata facturilor a fost de circa 58.000.

Conform legislatiei actuale, pentru reluarea alimentarii cu gaz sau energie electrica, pe langa plata facturilor restante si a penalitatilor aferente, consumatorii trebuie sa achite in plus, in medie, circa 500 de lei.

Sistarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale si energiei electrice este o masura de ultima instanta pe care compania este nevoita sa o aplice si care nu este nici in avantajul consumatorului, nici al furnizorului.

In ceea ce priveste consumatorul, pe langa disconfortul generat de intreruperea acestor servicii, acesta este nevoit sa achite, in conformitate cu legislatia in vigoare, atat contravaloarea facturilor, respectiv penalitatile la intarziere, cat si taxele de reconectare, precum si contravaloarea unei garantii. Astfel, costul mediu platit de consumatorii de gaze naturale sau energie electrica numai pentru taxele de reconectare si garantii ajunge la 500 de lei.

„Pentru reluarea serviciului de furnizare, clientii se pot adresa Centrelor de Relatii Clienti (zilnic, de luni pana vineri, intre orele 8.30 si 17,30) sau la Centrul Servicii Clienti (intre orele 08.00 si 20.00) telefonic, la numerele: 0801.000.366 si 0265.200.366, pentru consumatorii de gaze naturale sau 0801.000.939 si 0235.305.555, pentru consumatorii de electricitate. Solicitarile pentru reconectare pot fi transmise si prin e-mail, la adresa serviciiclienti@eon-romania.ro, prin fax, la numarul: 0265.200.367 sau prin posta, la OP1, CP 10 Targu Mures”, precizeaza reprezentantii Departament Comunicare Corporatista E.ON Romania.

Reconectarea poate fi solicitata de catre o alta persoana decat titularul de contract doar in baza unei procuri notariale. Pentru reluarea serviciului de furnizare sistat pentru neplata consumatorul are obligatia legala sa prezinte/trimita urmatoarele documente: copie act identitate titular contract furnizare gaze naturale/electricitate; dovada achitarii obligatiilor de plata scadente; achitarea taxei de reconectare; dovada constituirii garantiei care este prevazuta in Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, respectiv a Regulamentului privind accesul la sistemele de distributie a gazelor naturale, aprobate prin Hotararile de Guvern 1007, respectiv 1043 din 2004.

„Mentionam faptul ca alimentarea cu gaze naturale, respectiv energie electrica se face in termenul legal doar dupa ce consumatorul va face dovada documentelor mentionate anterior. Anul trecut E.ON Energie Romania a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale sau energie electrica pentru aproape 58.000 de consumatori care inregistrau datorii restante la plata facturilor, peste 4.000 dintre acestia fiind din judetul Botosani”, mai precizeaza reprezentantii Departament Comunicare Corporatista E.ON Romania.

Pentru a evita toate cele de mai sus, consumatorul trebuie sa achite facturile de gaz in termen de maxim 45 de zile calendaristice de la data emiterii acestora, respectiv 60 de zile pentru factura de electricitate. Reprezentantii E.on sustin ca cresterea nivelului creantelor generat de neplata la timp a facturilor poate pune in pericol securitatea furnizarii gazelor naturale si a energiei electrice catre consumatori, asigurarea fluxului de incasari fiind esentiala pentru achizitionarea la timp a gazelor naturale si energiei electrice.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.