Euro a atins maximul ultimei luni

Creșterea cererii de valută, în condițiile în care evoluțiile din regiune erau mixte, au provocat deprecierea leului față euro.

Cursul monedei unice a crescut joi de la 4,9401 la 4,9439 lei, maximul ultimei luni. Piața s-a deschis la 4,938-4,939 lei, mai sus decât miercuri, iar cotațiile au urcat până la 4,945 lei.

Evoluția descendentă a dobânzilor interbancare la 6 și 12 luni s-a accentuat joi, semn că lichiditatea din piață este una ridicată.

Scăderea indicelui ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a fost una de mici dimensiuni de la 6,74 la 6,73%, nou minim al ultimelor aproape 10 luni.

În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,92 la 6,88% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a alunecat de la 7,25 la 7,17%.

După ce a atins miercuri maximul ultimului an de 1,1063 dolari, în condițiile în care o nouă bancă de peste Ocean, First Republic Bank, se află la limita falimentului, joi volatilitatea euro s-a redus la 1,1034-1,1053 dolari. Stabilitatea s-a datorat faptului că piețele așteptau publicarea datelor referitoare la evoluția economiei americane din primul trimestru. Iar Congresul SUA, care este dominat de republicani, solicită Administrației de la Washington reduceri masive ale cheltuielilor federale înainte de a vota creșterea plafonului de îndatorare a țării, măsură care este refuzată de Casa Albă. În piața locală, cursul dolarului a crescut de la 4,4743 la 4,4794 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat la 0,983-0,987 franci/euro astfel că media ei a scăzut la 5,0128 lei. Media lirei sterline a coborât la 5,5775 lei.

Prețul gramului de aur a crescut marginal la 287,7115 lei, urmare a aprecierii minime a metalului galben la 1.997-2.002 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 373,31 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,5915 zloți/euro, după circa o lună de apreciere constantă.

Bitcoin a atins, din nou, miercuri seară, pragul de 30.000 dolari dar a coborât apoi brusc la aproape 27.500 dolari. Joi, tranzacțiile se realizau în culoarul 28.410-29.427 dolari. Ether a avut o evoluție asemănătoare și fluctua joi între 1.860 și 1.932 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.