Euro a crescut cu 0,01 bani

Media euro a crescut joia aceasta marginal de la 4,9771 la 4,9772 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,976-4,9775 lei.

Înainte de ședința de politică monetară a BNR, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,1 la 6%, minimul ultimilor doi ani. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,04% iar cel la 12 luni a revenit de la 6,05 la 6,04%, valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022.

Evoluția perechii euro/dolar este influențată mai mult de pariurile puse pe rezultatul celui de al doilea tur al alegerilor anticipate din Franța dar și a scrutinului din Marea Britanie.

Piețele mizează pe o schimbare a votului francezilor, care în primul tur au pus suveraniștii pe locul întâi, după ce Frontul Popular, de stânga, a acceptat să conlucreze cu partidul președintelui Macron.

Euro a crescut joi la 1,0783-1,0804 dolari, iar media monedei americane a coborât de la 4,6264 la 4,6089 lei.

Posibilitatea câștigării alegerilor, care s-au desfășurat joia aceasta, de către laburiștii britanici este privită în mod pozitiv de piețe, iar lira sterlină s-a apreciat față de euro, iar cursul ei a urcat la 5,8770 lei. Media francului elvețian a scăzut la 5,1179 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la 349,3243 lei, împins în sus de aprecierea metalului galben la 2.349,50-2.362,20 dolari/uncie.

Monedele din regiune continuau să se aprecieze față de euro. Media celei maghiare s-a întărit la 393,62 forinți iar a celei poloneze la 4,2975 zloți.

Aprobarea de către SEC a creării de ETF-uri care urmează evoluția bitcoin, a avut darul de a ridica prețul monedei digitale la un record de 73.803,25 dolari la mijlocul lunii martie, datorită înmulțirii numărului de investitori. Joia aceasta, bitcoin a scăzut la un minim al ultimelor două luni de 57.099 dolari, din cauza incertitudinii din jurul alegerilor prezidențiale din Statele Unite. Ethereum se deprecia la 3.128-3.310 dolari.

Radu GEORGESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.