EURO a crescut în septembrie cu 2,8 bani

Evoluția leului din septembrie a fost una negativă pentru leu, care s-a depreciat, comparativ cu sfârșitul lui august, cu circa 2,8 bani față de euro, cu peste 6,6 bani comparativ cu dolarul și aproape 4,4 bani față de francul elvețian.

Cotațiile euro au urcat pe piețele asiatice în cursul nopții de duminică la 4,767 lei, însă tranzacțiile din cea locală s-au realizat în culoarul 4,749-4,756 lei. Banca centrală a anunțat o medie de 4,7511 lei, față de 4,7505 lei, vinerea trecută.

Media monedei americane a urcat de la 4,3479 la 4,3488 lei, un curs asemănător fiind înregistrat la sfârșitul lui decembrie 2016.

Moneda elvețiană era stabilă pe piețele internaționale, 1,084-1,087 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,3806 lei, maximul ultimilor aproape patru ani, la 4,3759 lei.

Uncia de aur scădea pe piețele specializate la 1.483-1.494 dolari, astfel că BNR a stabilit un preț al gramului de aur de 208,1085 lei față de 209,2147 la sfârșitul săptămânii trecute.

Nivelul lichidității s-a redus simțitor, astfel că de la 3,42 miliarde lei BNR a atras, la ultima sa operațiune de tip repo din septembrie, depozite în valoare de aproape 1,6 miliarde lei, la o dobândă de 2,50%, egală cu cea de politică monetară.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a urcat de la 3,07 la 3,09%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,15%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a scăzut de la 3,21 la 3,20%, iar cel la 12 luni de la 3,26 la 3,25%.

BNR a stabilit valoarea Indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRRC) pentru ultimele trei luni ale acestui an. Acesta a urcat de la 2,63 la 2,66%, după ce în perioada în al doilea trimestru valoarea a fost de 2,36%.

Monedele din regiune erau stabile față de euro. Cea poloneză fluctua între 4,371 și 4,387 zloți iar cea maghiară se mișca în culoarul 334,5-335,7 forinți.

Perechea euro/dolar era stabilă, culoarul de tranzacționare reducându-se la 1,0920-1,0948 dolari.

Bitcoin își continua evoluția descendentă pe platformele specializate și cobora la 7.800-8.100 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.