Home Economie Euro a încheiat săptămâna sub 4,93 lei

Euro a încheiat săptămâna sub 4,93 lei

În 2022, leul a fost cea mai stabilă monedă din regiune, având în vedere că prima și ultima medie ale anului trecut au fost de 4,9474 lei/euro. Moneda cehă s-a apreciat cu circa 3% iar cea poloneză a pierdut aproximativ 2%. Tensiunile dintre guvernul de la Budapesta și Comisia Europeană au afectat intrările de fonduri europene în economia maghiară iar forintul a scăzut anul trecut cu 7,7%, însă pierderile erau mult mai mari în prima parte a lunii octombrie când a fost atins recordul de 432,94 forinți/euro.

După ce euro a încheiat 2022 cu o medie de 4,9474 lei, aceasta a scăzut joi la 4,9243 lei. Vineri, cursul a urcat la a4,9293 lei, când tranzacțiile s-au efectuat între 4,927 și 4,938 lei, cu închiderea la 4,931 lei.

Aprecierea leului a fost influențată atât de nivelul mai redus al aversiunii față de risc existent pe piețele internaționale dar și de vânzările de valută la care au recurs străinii interesați de titlurile de stat românești.

Anul acesta, Finanțele intenționează să finanțeze deficitul bugetar şi refinanţarea datoriilor anterioare prin împrumuturi în valoare de aproximativ 160 miliarde lei, din care circa 100 miliarde lei din piața internă la care se adaugă între 11 și 12 miliarde euro din piețele externe, volum care include până la 4 miliarde dolari americani.

Joia trecută, Finanțele s-au împrumutat cu 3,34 miliarde lei, din care 1,97 miliarde lei cu scadența în aprilie 2036 la o dobândă anuală de 8,15%, respectiv 1,36 miliarde lei printr-o emisiune redeschisă, scadentă în aprilie 2026 la o dobândă de 7,34%.

Primele ședințe din 2023 au evidențiat o scădere a indicilor ROBOR, înainte de ședința de politică monetară a BNR, care se va desfășura în 10 ianuarie.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 7,50 la 7,48%, cea mai mică valoare începând cu 22 iulie. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 7,73 la 7,72%, minim care nu a mai fost atins din 26 iulie. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a scăzut de la 8,05 la 8,04%.

Inversarea tendinței de accentuare a inflației din zona euro, care a scăzut de la 10,1% în noiembrie la 9,2% în decembrie, au stabilizat moneda unică în jurul valorii de 1,06 dolari. La sfârșitul perioadei, euro fluctua între 1,0542 și 1,0635 dolari iar piețele americane au închis la 1,0622 dolari.

Cursul dolarului a urcat vineri la 4,6894 lei, față de 4,6346 lei la sfârșitul anului trecut. Creșterea se datorează intenției arătate de Rezerva Federală, conform ședinței sale din decembrie, care exprimă dorința de a continua înăsprirea politicii monetare în prima parte a acestui an, perspectivă care adâncește diferențialul între dobânda de referință practicată în prezent de Fed de 4,25-4,50% față de 2% în cazul BCE.

Cursul francului elvețian a încheiat săptămâna în scădere de la 5,0041 la 4,9914 lei.

Contractarea economiei britanice din ultimele luni, a depreciat lira sterlină față de euro și dolar, ceea ce s-a reflectat în scăderea mediei la sfârșitul perioadei la 5,5610 lei.

Gramul de aur a încheiat prima săptămâna din 2023 la un preț de 276,9433 lei, iar metalul galben a fluctuat în culoarul 1.834-1.869 dolari.

Bitcoin a depășit vineri pentru scurt timp rezistența de la 17.000 dolari și se tranzacționa duminică dimineață în culoarul 16.915-16.963 dolari. Ether fluctua între 1.259-1.266 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version