Euro a pierdut aproape 1,5 bani

Miercuri spre seară, după creșterea euro aproape de 4,93 lei, au apărut ordine de vânzare cu scopul marcării profiturilor, ceea ce a făcut ca BCE să anunțe o valoare a leului de 4,9223 lei.

Tendința s-a menținut și joi, de la o deschidere la 4,92-4,922 lei, euro a coborât până la 4,907 lei, astfel că media euro a scăzut de la maximul istoric de 4,9251 la 4,9117 lei.

La această evoluția a contribuit și reducerea aversiunii față de risc, după ce pe piețele occidentale investitorii au început să ia poziții de protecție înainte de sfârșitul de săptămână prelungit ocazionat de sărbătorirea Paștelui de către catolici.

Euro a fluctuat între 1,1704 dolari, minimul ultimelor cinci luni, și 1,1760 dolari, iar media monede americane a scăzut de la 4,1969 la 4,1836 lei.

Conform analiștilor tendința pe termen mediu rămâne una de apreciere pentru moneda americană, care beneficiază de suportul programului de susținere în valoare de 1.900 miliarde dolari la care se va adăuga un altul în valoare de 2.000 miliarde dolari destinat dezvoltării infrastructurii care ar putea fi suplimentat de companii cu încă 2.000 miliarde dolari.

Pe de altă parte, economia americană recuperează mai rapid pierderile din anul „Marii Închideri” comparativ cu cea europeană. Luna trecută, sectorul privat din SUA a creat 517.000 noi locuri de muncă față de 176.000 în februarie.

Dacă președintele Biden a anunțat că până la jumătatea acestei luni 90% dintre adulții americani eligibili vor fi vaccinați în Franța s-au anunțat măsuri de restricție mai dure iar Italia le-a prelungit până la sfârșitul lunii.

Moneda elvețiană s-a depreciat până la aproape 1,112 franci/euro iar cursul ei a scăzut de la 4,4513 la 4,4116 lei.

La rândul ei, media lirei sterline a coborât de la 5,7864 la 5,7615 lei.

Uncia a crescut joi la 1.711-1.719 dolari, față de 1.679-1.689 dolari în ziua precedentă. Evoluția a fost însoțită de o creștere a prețului gramului de aur de la 227,4991 la 230,5864 lei.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a început luna prin revenirea de la 1,68 la 1,67%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,73% iar indicele ROBOR la 12 luni la 1,75%.

Bitcoin stagna pe platforma integratoare WorldCoinIndex în culoarul 58.200-59.500 dolari.

Analiza cuprinde perioada 1 aprilie.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.