Home Economie Euro a rămas sub 4,92 lei

Euro a rămas sub 4,92 lei

Menținerea unui nivel mai ridicat al apetitului pentru risc pe piețele financiare a permis leului să se aprecieze față de euro.

Cursul euro a scăzut de la 4,9199 la 4,9176 lei, minim al ultimelor două săptămâni. Transferurile se realizau în culoarul 4,914-4,92 lei, semn că o creștere a mediei la 4,95 lei este aproape imposibilă.

Reamintim că la sondajul CFA România realizat în luna mai, valoarea medie a cursului anticipat pentru sfârșitul acestui an era de 5,0048 lei/euro, în timp ce pentru jumătatea anului viitor se anticipa o valoare de 5,0584 lei/euro.

Creșterea inflației locale la cel mai ridicat nivel începând cu martie 2003 dar și procesul de majorare al dobânzilor de politică monetară, care va fi preluat probabil și de BNR, a pus capăt scăderii indicilor ROBOR, care rămân totuși la maxime ale ultimilor aproape 13 ani.

La începutul acestei săptămâni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 7,63%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare s-a oprit la 7,86%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, la 8,10%.

Creșterea indicelui Ifo, care măsoară încrederea mediului de afaceri (conducători de companii) din Germania, de la 86,4 la 88,6 puncte, chiar dacă inflația este ridicată sub impactul crizei energetice, a avut darul de a ridica cotațiile euro de la 1,0582 la 1,0658 dolari, cotații apropiate de cele de la sfârșitul săptămânii trecute, când piețele americane au închis la 1,0586 dolari. Această revenire a avut darul de a aduce o creștere marginală a cursului dolarului de la 4,6305 la 4,6333 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat la 0,988-0,992 franci/euro, valori comparabile cu cele de la începutul lui noiembrie, iar BNR a stabilit un curs de 4,9751 lei, în ușoară scădere față de vinerea trecută.

Aprecierea lirei sterline față de euro a ridicat media monedei britanice la 5,6544 lei.

Prețul gramului de aur a sărit la 267,5428 lei, în timp ce metalul galben fluctua în culoarul 1.790-1.798 dolari/uncie.

Monedele din regiune se apreciau față de euro. Media celei maghiare a fost stabilită la 403,83 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,6886 zloți/euro.

După vârful de aproape 18.400 dolari atins miercurea trecută, cererea de bitcoin s-a redus iar cotațiile fluctuează în ultimele zile în culoarul 16.500-16.850 dolari. Ether se tranzacționa luni între 1.176 și 1.194 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version