Euro a rămas sub maximul de 4,9251 lei

Evoluția perechii euro/leu a fost calmă și marți. Se observă totuși o ușoară tendință de depreciere pentru leu, după atingerea de la sfârșitul lui martie a recordului de 4,9251 unități/euro.

Piața locală s-a deschis la 4,912-4,913 lei, după care cotațiile au intrat pe o pantă ascendentă. După anunțarea mediei de marți, care a crescut de la 4,9161 la 4,9170 lei, euro a urcat până la valoare de 4,923 lei, fără a se putea semnala eventuale „intrări” ale BNR.

Investitorii au profitat de minivacanța prilejuită de sărbătorirea de către catolici a Paștelui. După apropierea de 1,17 dolari, minim al ultimelor cinci luni, au apărut marcările de profit, iar euro a urcat marți la 1,1796-1,1822 dolari, ignorând astfel situația economică precară din Europa și datele pozitive venite de Statele Unite. Cu toate acestea trebuie remarcat faptul că moneda americană s-a apreciat față de începutul anului cu peste 3,5% comparativ cu începutul anului.

În piața locală, cursul dolarului american a scăzut de la 4,1871 la 4,1629 lei.

Media monedei elvețiene, care fluctua în culoarul 1,105-1,109 franci/euro, a scăzut de la 4,4393 la 4,4347 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut la minimul ultimei săptămâni de 5,7576 lei, după creșterea consistentă de luni la 5,8011 lei.

Uncia fluctua pe piețele specializate la valori apropiate de cele de luni, 1.729-1.738 dolari, însă deprecierea cursului monedei americane a făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 232,3158 la 231,6833 lei.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat marți la 1,66%. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 1,72 la 1,71% iar cel la 12 luni de la 1,76 la 1,75%.

Marți s-au redeschis și piețele din regiune. Media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,5933 la 4,6041 zloți/euro iar a celei maghiare s-a apreciat de la 361,93 la 361,4 forinți/euro.

Bitcoin nu a reușit nici marți să treacă de 60.000 dolari și fluctua pe platforma integratoare WorldCoinIndex în culoarul 58.300-59.500 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.