Euro a revenit aproape de 4,93 lei

Săptămâna aceasta, „prudența” este cuvântul de ordine care domină piețele financiare, înainte de ședințele de politică monetară ale Rezervei Federale, BCE și Banca Angliei. Aceasta a provocat deprecierea activelor considerate riscante, cum sunt și monedele de la marginea zonei euro.

Cursul euro a crescut lunea aceasta de la 4,9211 la 4,9286 lei în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,92-4,934 lei.

Diferența tot mai mare între exporturi și importuri adâncește deficitul de cont curent și va pune presiune pe cursul de schimb în cursul anului viitor, când se așteaptă atingerea pragului de 5 lei/euro.

Tendința de scădere a indicilor ROBOR continua și lunea aceasta, fiind atins minimul ultimelor aproape cinci luni. Ea a început luna trecută, după decizia Consiliului Concurenței de a efectua un control la cele 10 bănci comerciale ale căror cotații fac parte din „coșul” folosit de BNR pentru a calcula zilnic indicii.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 7,70 la 7,66%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 7,91 la 7,88%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a alunecat de la 8,16 la 8,13%.

Marți și miercuri se desfășoară întâlnirea comitetului de politică monetară al Fed, de la care se așteaptă o majorare a dobânzii cheie cu jumătate de punct procentual, după un ciclu de patru creșteri succesive de 0,75%.

Posibilitatea ca Fed să decidă un nou pas de 0,75% a adus o ușoară depreciere pentru euro care se tranzacționa între 1,0507 și 1,0579 dolari iar cursul monedei americane a urcat de la 4,6615 la 4,6661 lei.

Creșterea plasamentelor în franci elvețiene, ca măsură de protecție, a ridicat cursul de la 4,9963 la 5,0039 lei.

Media lirei sterline a urcat de la 5,7033 la 5,7329 lei, consecință a îmbunătățirii în octombrie a datelor economice din Marea Britanie.

Prețul gramului de aur a coborât ușor la 268,7830 lei, efect al scăderii metalului galben la 1.786-1.795 dolari/uncie, după ce săptămâna trecută acesta a depășit pragul de 1.800 dolari/uncie.

Recomandarea făcută de Comisia Europeană de a bloca în continuare sumele din fondurile europene care ar reveni Ungariei, fiindcă aceasta nu a pus în aplicare suficiente reforme pentru a îmbunătăţi garanţiile anticorupţie, a provocat deprecierea cursului monedei maghiare la 417,81 forinți. Media monedei poloneze a scăzut de la 4,6821 l 4,6912 zloți/euro.

Criptomonedele aveau o evoluție stabilă. Bitcoin fluctua între 16.882 și 17.096 dolari iar ether se tranzacționa în culoarul 1.242-1.264 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.