AcasăEconomieEURO a revenit la 4,7790 lei

EURO a revenit la 4,7790 lei

Cu o zi înainte de Sărbătoarea Micii Uniri, evoluția perechii euro/leu a fost foarte calmă, însă dolarul și francul elvețian au crescut mai consistent.

După scăderea de miercuri la 4,7786 lei cursul euro a revenit joi la 4,7790 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au rezumat la culoarul 4,778-4,78 lei.

Joi, cea mai ridicată cotație de vânzare la casele de schimb bancare era atinsă la BCR – 4,8510 lei, urmată de ING cu 4,8454 lei, respectiv de Raiffeisen Bank cu 4,8406 lei.

Cursul dolarului american a urcat de la 4,3095 la 4,3101 lei.

După marcările de profit de pe piețele internaționale, moneda elvețiană a revenit la 1,073-1,075 franci/euro, astfel că media a crescut de la 4,4378 la 4,4487 lei, aproape de maximul ultimilor cinci ani de 4,3603 lei, atins marți.

Validarea definitivă de către parlamentul britanic a acordului de Brexit, care deschide calea ieșirii Regatului Unit din UE la sfârșitul acestei luni, a condus la aprecierea lirei sterline al cărei curs a urcat de la 5,6295 la 5,6586 lei, cel mai ridicat nivel din ultimele şase săptămâni.

Uncia de aur a scăzut joi de la 1.560 la 1.553 dolari pe piețele specializate, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a coborât de la 215,9731 la 215,3851 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,16%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,26% iar cel la 12 luni a rămas la 3,31%, valoare stabilită la începutul săptămânii.

Monedele din regiune se depreciau față de euro, ca poloneză la 4,236-4,249 zloți iar cea maghiară la 336-337,8 forinți.

Perechea euro/dolar fluctua într-un culoar stabil, 1,1079 – 1,1099 dolari, piețele așteptând conferința de presă care urma să fie sustinuta după încheierea ședinței de politică monetară a BCE de joi.

Pe de altă parte, Donald Trump a criticat din nou, la Davos, menținerea dobânzii de politică monetară la un nivel considerat prea ridicat, considerând că deciziile Rezervei Federale au avut un efect „ucigător când ei au majorat ratele dobânzilor”. Anul trecut, Fed a redus de trei ori dobânda-cheie, pentru a preveni riscurile de încetinire a economiei, ca urmare a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, dar şi a scăderii activităţii economiei mondiale.

Bitcoin scădea joi miercuri, pe platformele specializate, de la 8.600 spre 8.300 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Recent Comments

Sorin Bozdon on Locuri de munca in Germania
Mai terminati odata! on 23 august 2013 – Vine Apocalipsa!
MUIE ROMANIA !!! on MODIFICARI la Codul Rutier
virginia manu on PILDA ZILEI: Te-am invatat
liviu cioroaba on SFORAITUL poate ucide!
virginia manu on PRINTESA DIANA, asasinata!
INSURATELU VIORICA on 48 de romani CAPTIVI in LIBIA
Zugravescu Mihaela B on Cautam colaboratori!
eleonora hreniuc on DOAR O VORBA: Parloaga din ograda
Ziarul Adevarul on BANCUL ZILEI: Acelasi material
Sebastian Butu on FENOMEN RAR in decembrie 2013!
Agentie Matrimoniala on BANCUL ZILEI: Agentia matrimoniala
Eutanasiati Maidanez on FAMILIA LUI IONUT, atacata de caini!
ionescu crenguta on COJILE DE BANANE fac minuni!
Anunturi Libertatea on SERBAN HUIDU revine in televiziune!
TRAIAN TANASA on Pacalelile de 1 APRILIE!
Mocanu Nicolae on A murit din cauza unui OU!
IACOB VIOREL on ANUNT DE ANGAJARE
motoc cristian on POLITISTII incep PROTESTE !
Mitrea Stefan on POLITISTII incep PROTESTE !
Doina Balasa on Dolarul a luat viteza
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
nicu stratulat on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
un alegator on Surpriza la BALUSENI!
un pnlist on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
psihanalistul on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
UN PRIETEN on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
CORURILE DE COPII on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
cursurigratisonline on Euro scade spre 4,55 lei