Euro a scazut, dolarul a crescut

Revenirea optimismului pe marile piete de capital, dupa ce bursa de la Shanghai a inchis sedinta de ieri in crestere cu 5,3%, evolutie care a continuat si in cazul marilor burse europene, investitorii fiind multumiti de masurile de stimulare a economiei luate de autoritatile de la Beijing, a permis aprecierea monedelor emergente.

Cursul euro a continuat sa scada usor, de la 4,4375 la 4,4353 lei, mai jos cu circa jumatate de ban fata de maximul ultimei luni si jumatate, atins la inceputul saptamani, cand cotatiile au urcat aproape de 4,45 lei.
 
Piata valutara s-a deschis ieri la un maxim de 4,4440 lei. Scaderea aversiunii fata de risc a depreciat euro pana la un minim de 4,4280 lei, iar tranzactiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4370 – 4,44 lei.
 
Dolarul american s-a mentinut pe crestere, el urcand de la 3,8705 la 3,9273 lei, mai sus cu mai mult de opt bani fata de sedinta de marti cand media a coborat la 3,8493 lei, cel mai mic curs incepand cu 14 ianuarie. 
 
Cotatiile din piata valutara au fluctuat intre 3,908 si 3,936 lei.
 
Media monedei elvetiene, care fluctua pe pietele internationale intre 1,076 si 1,082 franci/euro, a urcat de la 4,1092 la 4,1193 lei.
Monedele din regiune se apreciau usor fata de euro, cea poloneza la 4,21 – 4,242 zloti iar cea maghiara la 313,5 – 316,7 forinti.
 
Scaderea aversiunii fata de risc s-a reflectat si evolutia perechii euro/dolar care scadea la 1,1277 – 1,1364 dolari, dupa ce la inceputul saptamanii aceasta crescuse la 1,1714 dolari, maximul ultimelor sapte luni.
 
Tendinta de apreciere a dolarului s-ar putea mentine, in conditiile in care un oficial al Rezervei Federale americane a declarat ca este necesara majorarea dobanzilor, la intalnirea Comitetului de politica monetara al Fed care se va desfasura la jumatatea lunii viitoare.
 
Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.