Home Economie Euro a scăzut în iulie cu 2,9 bani

Euro a scăzut în iulie cu 2,9 bani

Comparativ cu sfârșitul lui iunie, cursul euro a pierdut în iulie cu aproape 2,9 bani. Media dolarului a coborât cu circa 10,4 bani iar cea a lirei sterline cu peste 3,4 bani. În schimb, cea a francului elvețian a crescut cu aproape 6,4 bani.

În ultima ședință din iulie media euro a urcat de la 4,9322 la 4,9346 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau în culoarul 4,93-4,935 lei.

La sfârșitul lunii, indicii ROBOR au cunoscut o ușoară creștere, după ce Rezerva Federală americană și Banca Centrală Europeană au majorat dobânda de politică monetară la 5,25-5,50%, maximul ultimilor 23 de ani, respectiv la 4,25%, maximul ultimilor 22 de ani.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 6,41 la 6,42%, minim al ultimului an și o lună. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 6,50 la 6,51% iar cel la 12 luni de la 6,65 la 6,66%.

Scăderea inflației din zona euro în iulie la 5,3%, față de 5,5% în iunie şi, respectiv, 6,1% în mai au încurajat plasamentele în moneda unică, care s-a stabilizat la 1,1005-1,1041 dolari, după scăderea de vineri până la 1,0943 dolari. Evoluția a fost susținută și de declarațiile lui Christine Lagarde, președintele BCE, care a afirmat că este optimistă în cazul evoluției economiei din zonă iar PIB-ul ar urma să crească în acest an cu 0,9%.

Media francului elvețian a scăzut de la 5,1627 la 5,1405 lei iar cea a lirei sterline de la 5,7612 la 5,7479 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la 281,2772 lei, consecință a deprecierii monedei americane și a stabilizării unciei la 1.950-1.966 dolari.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,4135 zloți/euro iar a celei maghiare s-a depreciat la 385,28 forinți.

Eforturile legislativului american de a reglementa activele digitale, Camera Reprezentanților propunând 7 proiecte de lege, au depreciat ușor valoarea criptomonedelor. Bitcoin fluctua în culoarul 29.266-29.504 dolari iar ether se mișca între 1.861 și 1.876 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version