EURO a urcat spre 4,6650 lei

Evoluția de ieri a leului a fost una de depreciere față de euro și francul elvețian, în timp ce dolarul a pierdut teren, pentru ca în piața monetară indicii să cunoască mișcări diferite.

După patru ședințe consecutive cu media sub pragul de 4,66 lei, euro a crescut de la 4,6590 la 4,6635, evoluție în contrast cu cea înregistrată de celelalte monede din regiune. Tranzacțiile s-au realizat într-un culoar mai larg, 4,658-4,667 lei, cotațiile de la ora 14.00 plasându-se în jurul valorii de 4,665 lei.

Media dolarului a continuat să scadă, de data aceasta de la 4,1340 la 4,1283 lei, în timp ce cotațiile din piață fluctuau între 4,105 și 4,135 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,135 și 1,141 franci/euro, iar cursul ei a urcat de la 4,0924 la 4,1007 lei.

Ieri, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a urcat de la 3,19 la 3,21%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,44%

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,52% iar cel la 12 luni a urcat de la 3,58 la 3,59%.

Monedele din regiune aveau evoluții apreciative față de euro. Cea poloneză se aprecia la 4,285-4,292 zloți iar cea maghiară la 321,9-322,9 forinți.

După scăderea de marți la 1,1217 dolari, minimul ultimelor 17 luni, perechea euro/dolar continua să crească, urcând la 1,1283-1,1351 dolari.

Miercuri seară bitcoin a atins minimul acestui an de 5.533,09 dolari, ceea ce a provocat un val de vânzări pe piața criptomonedelor, capitalizarea acesteia coborând sub 200 de miliarde de dolari, pentru prima oară de la jumătatea lunii septembrie.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg se plasa la jumătatea zilei în jurul valorii de 5.550 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.