EURO aproape de 4,50 lei

Dupa mai multe luni de calm, in care cursul euro se stabilizase in jurul pragului de 4,45 lei, revenirea in prim plan a crizei financiare in care se afla Grecia, care risca intrarea in incapacitate de plata, a pus capat perioadei de acalmie din piata valutara.

Cursul euro a urcat de la 4,4799 la 4,4894 lei, nou maxim al ultimelor aproape cinci luni.
 
Piata valutara s-a deschis direct pe crestere, la 4,49 lei, maximul atins de euro fiind de 4,4940 lei. 
 
Dupa atingerea acestui varf, cotatiile au coborat la un minim de 4,4850 lei, iar tranzactiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4850 – 4,4880 lei.
 
Presiunea pe raportul euro/leu se va mentine si in perioada urmatoare, atata vreme cat Grecia nu va reusi sa obtina ultima transa din imprumutul de 240 miliarde euro, obtinut de la troika UE-FMI-BCE. 
 
In acelasi timp, Rezerva Federala americana ar putea anunta majorarea dobanzilor, ceea ce va crea un exod de capitaluri din pietele emergente. 
 
La aceasta se adauga acuzele aduse premierului Ponta de catre DNA.
 
Depasirea pragului de 4,50 lei ar putea fi stopata de interventii ale bancii centrale, care s-a aratat multumita de nivelul de 4,45 lei, care asigura stabiltate si profit exportatorilor.
 
Cursul dolarului american a crescut de la 3,9896 la 3,9924 lei, cotatiile lui din piata valutara fluctuand intre 3,963 si 3,995 lei.
 

Media monedei elvetiene, care se deprecia usor pe pietele internationale, la 1,048 – 1,051 franci/euro, a coborat de la 4,2837 la 4,2832 lei.

 
In regiune, moneda poloneza se deprecia la randul ei fata de euro, la 4,15 – 4,165 zloti, iar cea maghiara stagna la 312,2 – 313,3 forinti.
 
Perechea euro/dolar se tranzactiona intre 1,1240 – 1,1329 dolari, pe fondul miscarilor speculatorilor, care asteapta deciziile de politica monetara ale Rezervei Federale americane.
 
Din punct de vedere fundamental, euro se mentine pe o panta descendenta, cu perspectivele atingerii paritatii fata de dolar. La aceasta contribuie atat perspectiva Grexitului,  Uniunea Europeana pregatindu-se pentru declanşarea unei eventuale „starii de urgenta”, cat si programul BCE prin care se injecteaza lichiditate in piete.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.