Euro ar putea depăși în septembrie pragul de 5 lei

Farmaciile Dr. Max – Parasinus Penta pentru ameliorarea simptomelor de răceală și gripă, incluzând febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri în gât, precum și a simptomelor asociate inflamației sinusurilor (nas înfundat, durere la nivelul sinusurilor).

Leul a avut o nouă ședință liniștită iar cursul euro a fost stabilit la 4,9415 lei, față de 4,9416 lei, la începutul săptămânii. Cotațiile din cursul dimineții au atins un minim de 4,936 lei, înainte de deschiderea pieței locale, unde tranzacțiile se realizau în culoarul 4,938-4,943 lei.

Marți au fost publicate datele obținute în urma sondajului realizat luna trecută în rândul membrilor. Acesta anticipează pentru orizontul de șase luni o valoare medie a euro de 5,0402 lei, în creștere față de precedentul sondaj când se prognoza un nivel de 5,0240 lei. Pentru orizontul de 12 luni se anticipează o valoare medie a cursului de 5,082 lei/euro, în scădere față de sondajul din februarie când prognoza era de 5,1029 lei/euro.

Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 4,70%. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 4,84 la 4,86%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a urcat de la 4,92 la 4,95%.

Sondajul CFA România anticipează o majorare a dobânzii de politică monetară a BNR la cel puţin 4,25%, în următoarele 12 luni.

Politică mai agresivă a Rezervei Federale americane de majorare rapidă a dobânzii sale de referință, președintele filialei din St. Louis solicitând o creștere a acesteia la ședința din mai cu 0,75 puncte procentuale, a menținut moneda unică în jurul pragul de 1,08 dolari, cotațiile fluctuând între 1,0761 și 1,0813 dolari, în timp ce moneda japoneză a atins un minim a ultimilor 20 de ani de peste 128 yeni/dolar.

În piața locală, cursul dolarului a scăzut ușor, de la maximul istoric de 4,5789 lei la 4,5750 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut de la 4,8526 la 4,8347 lei iar cel al lirei sterline a crescut de la 5,9584 la 4,9615 lei.

Îngrijorările provocate de consecinţele economice la nivel mondial ale războiului din Ucraina, cât şi creşterea inflaţiei au înmulțit plasamentele în metalul galben, care este considerat drept refugiu. Marți, uncia fluctua între 1.973 și 1.981 dolari iar prețul gramului de aur a scăzut de la 293,5093 la 290,6460 lei.

Redeschiderea piețelor din regiune, după minivacanța de Paște, a adus aprecierea mediei monedei maghiare la 373,19 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,6361 zloți/euro.

După scăderea de luni până la 38.660 dolari, bitcoin a urcat la 40.625-41.220 dolari. Ether a crescut de la 2.890 la 3.035-3.090 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.