EURO a crescut cu doi bani în ultimele două zile

Scurtul interludiu de apreciere a leului s-a încheiat iar euro testează din nou pragul de 4,6, în timp ce dobânzile au reînceput să crească.

Cursul euro, care a coborât marți la minimul ultimelor două luni, de 4,5729 lei, a crescut ieri la 4,5916 lei. Tranzacțiile s-au realizat între 4,582-4,598 lei, după o deschidere la 4,586 lei, semn că în următoarele zile va fi testat, din nou, pragul de 4,6 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,592-4,595 lei.

Media dolarului american a scăzut de la 3,8831 la 3,8732 lei, cotațiile din piața valutară mișcându-se între 3,861 și 3,878 lei.
Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,153-1,156 franci/euro, astfel că media ei a coborât de la 3,9826 la 3,9731 lei.

În piața monetară dobanzile și-au continuat creșterea, indicii atingând noi maxime ale ultimilor ani. Astfel, indicele ROBOR la trei luni a crescut la 1,82%, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2014 iar cel la șase luni a atins maximul începând cu 6 ianuarie 2015 de 1,94%.

Monedele din regiune aveau o evoluție diferită față de euro. Cea poloneză se aprecia la 4,268-4,276 zloți iar cea maghiară la 309-309,5 forinți.

Investitorii au considerat prea prudente opiniile membrilor Comitetului de politică monetară a Rezervei Federale americană în privința ultimei majorări a dobânzii-cheie din acest an, care ar urma să fie realizată în decembrie.

În aceste condiții euro a crescut la 1,1851-1,1880 dolari iar unii analiști mizează pe o creștere până la 1,20 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU​

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.