EURO crește, DOLARUL scade

Raportul euro/leu a continuat, în a șasea ședință consecutivă, să se mențină în culoarul 4,58-4,59 lei, în timp ce dolarul a scăzut iar francul elvețian a crescut.

Cursul euro a crescut de la 4,5873 la 4,886 lei, nou maxim al ultimelor două luni. Piața s-a deschis la 4,587, tranzacțiile realizandu-se apoi intre 4,584 și 4,593 lei. Nivelul de 4,59 continuă să fie o piatră tare pentru euro, așa că în partea a doua a zilei cotațiile au scăzut la 4,583-4,587 lei.

Dealerii bancari au atras atenția, de mai multe ori, că este posibil ca BNR să intervină punctual atunci când se incearcă depășirea pragului de 4,59 lei.

La redresarea leului a contribuit și emisiunea de obligațiuni de stat cu scadența la cinci ani. Finanțele au atras circa 500 milioane lei, la un randament mediu de 2,65%/an iar ofertele de cumpărare s-au ridicat la aproape 600 milioane lei.

Menținerea euro în apropierea pragului de 5,6 lei este cauzată, pe lângă existența unei aversiuni față de risc la cote mai mari decât de obicei, de temerile investitorilor privind politicile salariale populiste ale PSD-ALDE, care au provocat deja tensiuni mari în mediul de afaceri. În acest sens, agenția Fitch avertiza asupra faptului că România a înregistrat un nou trimestru de creștere economică rapidă, dar politica fiscală pro-ciclică și majorarea salariilor amplifică riscurile de supraîncălzire.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,8951 la 3,8923 lei, cotațiile din piață fluctuând între 3,881 și 3,894 lei iar cel a francului elvețian a urcat de la 4,0217 la 4,0330 lei.

Perechea euro/dolar fluctua între 1,1784 și 1,1818 dolari., investitorii așteptând discursurile lui Janet Yellen, președintele Fed, și ale lui Mario Draghi, guvernatorul BCE, care vor fi tinute cu ocazia întâlnirii marilor bănci centrale care se va desfășura la Jackson Hole (Wyoming, SUA).

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00​.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.