Euro este țintuit la 4,94 lei

Leul a avut un debut de săptămână apreciativ față de euro și lira sterlină, în timp ce dolarul american și francul elvețian, care sunt considerate drept „monede refugiu” în perioadele tensionate, s-au apreciat.

În cursul nopții, cotația euro a scăzut pe piețele asiatice până la 4,928 lei, însă tranzacțiile locale s-au realizat în culoarul 4,937-4,941 lei, astfel că media monedei unice a coborât de la 4,9410 la 4,9395 lei.

Evoluția actuală a leului față de euro, după „accidentala” apreciere din perioada august – septembrie, este asemănătoare cu cea de la începutul anului. În schimb, moneda cehă are o tendință de apreciere, în timp ce zlotul polonez pierde circa 5,5% iar forintul maghiar peste 13%, apropiată comparativ cu nivelul ratei de politică monetară pe care o practică Banca Națională a Ungariei.

Decizia BNR de săptămâna trecută de a majora rata de referință la 6,25%/an, a determinat dealerii să ridice nivelul dobânzilor interbancare care revin la valorile afișate înainte de observația guvernatorului BNR că „s-a sărit calul”, făcută în urmă o lună.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut lunea aceasta de la 7,96 la 7,99%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 8,12 la 8,14% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, de la 8,26 la 8,29%.

Încrederea investitorilor în evoluția zonei euro a scăzut în octombrie la -38,3 puncte, minim care nu a mai fost atins din mai 2020, conform sondajului institutului Sentix. Iar anticipările pentru octombrie indică atingerea unei valori de -41 puncte, identică cu cea din decembrie 2008 după căderea băncii Lehman Brothers care a declanșat criza economică.

Această tendință s-a reflectat și în reducerea plasamentelor în moneda unică care s-a depreciat la 0,9683-0,9752 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să urce de la 5,0408 la 5,0891 dolari.

Cursul francului elvețian a crescut de la 5,0873 la 5,0999 lei iar cel al lirei sterline a alunecat de la 5,6488 la 5,6323 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la începutul acestei săptămâni la 274,6920 lei, evoluție datorată scăderii metalului galben la 1.680-1.689 dolari/uncie.

Media monedei maghiare a atins un nou minim istoric față de euro de 426,68 forinți, în condițiile în care guvernul de la Budapesta se confruntă cu critici pentru politica sa internă și externă din partea Comunității Europene. La rândul ei, moneda poloneză s-a depreciat la 4,8677 zloți/euro.

Piața criptomonedelor continuă să fie afectată de reducerea interesului pentru active considerate drept riscante și majorarea plasamentelor în moneda americană. Bitcoin cobora lunea aceasta la 19.137-19.523 dolari iar ether aluneca la 1.297-1.337 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.