EURO la maximul ultimelor două luni

Perioada analizată nu a fost una pozitivă pentru leu, chiar dacă România a înregistrat, în lunile aprilie-iunie, una dintre cele mai mari creșteri economice economice din Uniunea Europeană.

INS a anunțat primele estimări pentru al doilea trimestru al acestui an, care arată că PIB-ul a accelerat, înregistrând un avans de 5,9%, pe serie brută, față de aceeași perioadă din 2016.

Pe lângă menținerea aversiunii față de risc, provocată de tensiunile geopolitice din Peninsula Coreeană sau atentatele teroriste din mai multe țări europene, piața este neîncrezătoare în politicile ultra-populiste ale alianței PSD-ALDE, care deja a început să se confrunte cu greutăți în privința posibilității de a susține creșterile salariale ale bugetarilor.

Au apărut astfel majorarea accizelor (prețului) la produsele petroliere sau intenția de a impune un nou mod de colectare a TVA, care ar putea pune pe „butuci” numeroase companii mici.

În mod natural, cursul euro a crescut de la 4,5710, la începutul perioadei, la 4,5883 lei, la sfârșitul ei, fiind atins astfel maximul ultimelor două luni. Presiunea pe cumpărarea de valută a împins euro până la un maxim de 4,592 lei, față de un minim al ședinței de 4,581 lei. Tranzacțiile de la închiderea pieței se realizau în jurul pragului de 4,59 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,8741 la 3,9104 lei, intervalul fiind încheiat la 3,9066, atunci când cotațiile au fluctuat între 3,898 și 3,918 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat pe piețele internaționale de la 1,148 la 1,126 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,0053 la 4,0606 lei.

Perechea euro/dolar a avut o evoluție agitată, corelată cu ultimele evenimentele geopolitice. De la 1,1839 euro a scăzut la 1,1662 dolari, după seria de atacuri teroriste care au zguduit mai multe țări europene, în special cel de la Barcelona.

Odată trecut șocul emoțional, euro a recuperat din terenul pierdut, tranzacțiile de la finalul perioadei fiind realizate între 1,1709 și 1,1774 dolari, cu piețele americane închizându-se la 1,1762 dolari. Replierea monedei americane a fost cauzată de destrămarea echipei cu care Donald Trump a câștigat mandatul de la Casa Albă.

Ultimul care a părăsit corabia prezidențială a fost Steve Bannon, controversatul consilier strategic. Acestuia i-ar putea urma Gary Cohn, consilierul economic șef de la Casa Albă, care ar adânci izolarea în care se află președintele american și capacitatea lui de a administra promisele reforme ale impozitelor sau cheltuielile cu infrastructura.

Evoluția monedei americane și creșterea aversiunii față de risc au adus prețul unciei de aur peste pragul de 1.300 dolari, pentru prima oară în 2017, investitorii fiind interesați de plasamente cât mai sigure.

Analiza cuprinde perioada 9-16 august​.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.