Euro, prins in cuie la 4,56

Cresterea inregistrata la sfarsitul saptamanii trecute pe pietele internationale, cand euro a urcat la aproape 4,6 lei, a fost doar una conjucturala, o forma de pretectie luata inainte de minivacanta de Rusalii.

Asa ca ieri cursul euro a fost stabilit la 4,5655 lei, valoare aproape egala cu cea de vineri, de 4,5659 lei. Conform dealerilor bancari volumele de tranzactionare au fost reduse astfel ca fluctuatiile monedei unice s-au rezumat la 4,56 – 4,569 iar cotatiile de la ora 14:00 erau de 4,566 – 4,569 lei.

Parcursul leului din aceasta saptamana va fi dominat de evenimentele externe, precum anticipatele parlamentere din Marea Britanie, sedinta de politica monetara a BCE, depozitia din Senat a fostului director al FBI sau tensiunile politice si strategice din zona Orientului Mijlociu, avand in prim plan Qatarul care este acuzat ca „sponsorizeaza” gruparile teroriste.

Cursul dolarului american a scazut de la 4,0691 la 4,0591 lei, ca o consecinta a deprecierii lui fata de un cos al principalelor valute. Cotatiile din piata fluctuau intre 4,047 si 4,063 lei.

Aprecierea monedei elvetiene, proces care a inceput in urma cu circa doua saptamani a continuat si ieri, ea fluctuand pe pietele internationale intre 1,084 si 1,087 franci/euro, ceea ce a facut ca media ei sa urce de la 4,1897 la 4,2084 lei.

In regiune, moneda maghiara era stabila fata de cea europeana, ea fluctuand intre 307,3 si 307,8 forinti, in timp ce cea poloneza se deprecia usor, la 4,185 – 4,204 zloti.

Datele economice favorabile au facut ca increderea investitorilor din zona euro sa urce luna aceasta a cel mai ridicat nivel din aproape 10 ani, conform unui studiu realizat de institutul de cercetari Sentix.

Aceste rezultate s-au suprapus peste escaladarea tensiunilor in Orientul Mijlociu dar si asteptata audiere a lui James Comey, fostul director al FBI, care este asteptat sa vorbeasca despre presiunile venite din partea presedintelui Trump de a renunta la investigarea fostului consilier pentru securitate nationala Mike Flynn.

Pe acest fond, perechea euro/dolar se mentinea peste pragul de 1,12 ea fluctuand intre 1,1242 si 1,1278 dolari.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00

Radu Georgescu

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.