Home Economie Euro revine pe creștere

Euro revine pe creștere

Evoluția de marți a leului a fost influențată de revenirea aversiunii față de risc pe piețele internaționale dar și de decizia de săptămâna trecută a BNR de a majora dobânda sa de politică monetară de la 1,75 la 2%.

Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,942-4,947 lei, în ușoară creștere față de luni, astfel că media a urcat la 4,9495 lei.

Chiar dacă BNR a atras la începutul săptămânii de la băncile comerciale depozite în valoare de aproape 16,82 miliarde lei (peste 3,4 miliarde euro), nivelul dobânzilor interbancare nu a înregistrat modificări semnificative.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 3,05%. La rândul său, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,20%. Singura creștere a fost înregistrată de indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, de la 3,29 la 3,30%.

Cererea de dolari a crescut, implicit de bonuri de Trezorerie americană, cu o săptămână înainte de debutul ședinței de politică monetară a Rezervei Federale, de la care se așteaptă un semnal clar referitor la majorarea dobânzilor și încheierea programului de achiziții de active americane.

Pe acest fond, euro a scăzut la 1,1382-1,1422 dolari, chiar dacă indicele ZEW care măsoară sentimentul investitorilor din Germania a crescut spectaculos de la 29,9 în decembrie la 51,7 luna aceasta. În piața locală cursul monedei americane a crescut de la 4,3296 la 4,3401 lei.

Aversiunea față de risc a mărit cererea de moneda elvețiană și a redus-o pe cea de monedă britanică, astfel că media francului a crescut de la 4,7390 la 4,7457 lei iar cea a lirei sterline a alunecat de la 5,9242 la 5,9102 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 253,3930 la 252,5792 lei, după ce metalul galben a coborât la 1.810-1.818 dolari.

Monedele din regiune aveau o evoluție descendentă. Media celei poloneze s-a depreciat la 4,5275 zloți/euro iar a celei maghiare la 356,74 forinți/euro.

Bitcoin a revenit marți pe scădere și se tranzacționa între 41.440 și 42.440 dolari, mai jos cu aproape 30.000 dolari față de noiembrie trecut. Ether cobora la 3.110-3.240 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version