De la jumatatea saptamanii trecute, parcursul leului a fost influentat de mini-razboiul PSDragnea vs PSDGrindeanu, care a impins euro la noi si noi valori maxime ale ultimilor cinci ani.
Tranzactiile din prima parte a zilei de ieri s-au realizat intre 4,593 si 4,599 lei, fiind a doua sedinta consecutiva in care a fost testat pragul de 4,6 lei. Reamintim ca maximul istoric de 4,6481 lei a fost atins in data de 3 august 2012, intr-o situatie asemanatoare din punct de vedere politic. La vremea respectiva, preşedintele Basescu fusese suspendat de majoritatea USL din Parlament iar Romania se pregatea de referendum.
BNR a anuntat o medie de 4,5987 lei, fata de 4,5957 acum doua zile. Anuntul privind trecerea motiunii de cenzura a calmat spiritele din piata valutara, cotatiile coborand in cateva minute pana la 4,5840 lei, semn ca leul va recupera o parte din pierderile suferite in ultimele zile.
Putem spune ca leul a depasit usor criza politica, nivelul sau de depreciere fiind de circa 0,7%, iar BNR nu a fost nevoita sa intervina si a lasat piata sa se regleze singura. De altfel, guvernatorul Mugus Isarescu a declarat, de mai multe ori, ca leul nu are spatiu de apreciere in cursul acestui an, in conditiile adancirii constante a deficitului comercial. Acum, ramane de vazut daca euro se va consolida la 4,58 sau va reveni spre culoarul 4,54-4,56 lei care s-a conturat de la inceputul anului. Reamintim ca mai multe institutii financiare si analisti au declarat ca acest an se va incheia in jurul valorii de 4,6 lei/euro.
Cursul dolarului american a crescut de la 4,1189 la 4,1287 lei, cotaţiile din piata fluctuand intre 4,12 si 4,134 lei.
Media monedei elvetiene a urcat de la 4,2327 la 4,2371 lei, nou maxim al ultimelor doua luni, in timp ce cotatiile de pe pietele internationale coborau la 1,084-1,086 franci/euro.
Usoara schimbare a directiei perechii euro/dolar, provocata de cresterea plasamentelor in dolari, dar si criza politica de la noi din tara au provocat depreciere monedelor din regiune fata de euro, cea poloneza coborand la la 4,232-4,25 zloti iar cea maghiara la 308,6-309,6 forinti.
Perechea euro/dolar cobora la 1,1128-1,1150 dolari, ca o consecinta a inmultirii declaratiilor sefilor de filiala ale Rezervei Federale americane referitoare la faptul ca in cursul acestui an se va efectua inca o majorare a dobanzii cheie, care ar urma sa ajunga la 1,25-1,15%.
Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.00.
Radu Georgescu