Home Economie Euro s-a „blocat” la 4,97 lei

Euro s-a „blocat” la 4,97 lei

Leul a avut marți o evoluție stabilă față de euro și una variabilă comparativ cu celelalte valute majore.

Se observă o ușoară tendință de creștere a cotațiilor monedei unice, însă reglajele au loc înainte de anunțarea cursului oficial. Media euro a coborât marginal de la 4,9709 la 4,9706 lei, în condițiile în care înainte de deschiderea pieței locale prețul a urcat pe segmentul asiatic la 4,974 lei, iar tranzacțiile se realizau între 4,97 și 4,973 lei.

Volumele de tranzacționare din piața monetară rămân modeste, în condițiile în care BNR permite, de mai multe luni, o lichiditate ridicată. Astfel, că indicii ROBOR au coborât la valori comparabile cu cele din iunie 2022, dar sunt duble față de începutul anului trecut.

Tendința de scădere a indicilor este întărită de faptul că „rata anuală a inflației se va reduce la 7,5% în decembrie 2023, similar prognozei anterioare, însă se va mări în debutul anului viitor și va descrește apoi gradual până la 4,8% în decembrie 2024, față de 4,4% în proiecția precedentă, pentru ca în 2025 să-și accelereze scăderea, coborând la finele orizontului prognozei, respectiv în septembrie, la nivelul de 3,3%”, cum se precizează în minuta ultimei ședințe de politică monetară a BNR din acest an, când rata de referință a fost menținută la 7%.

Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a consolidat la 6,25%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 6,32 la 6,31%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,39%.

Statul s-a împrumutat luni cu 406 milioane lei, sub volumul programat de 600 milioane lei, la un randament mediu 6,96%. Titlurile sunt scadente în aprilie 2030.

Investitorii așteptau publicarea minutei (Beige Book) ultimei ședințe de politică monetară a Rezervei Federale americane. Pariurile puse pe încetarea de către Fed a programului de majorare a dobânzii de referință, a împins euro la 1,0936-1,0966 dolari, astfel că media monedei americane a alunecat de la 4,5456 la 4,5402 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut de la 5,1493 la 5,1384 lei. În schimb, lira sterlină a crescut de la 5,6749 la 5,6963 lei.

Deprecierea monedei americane a ridicat cererea de metal galben, considerat drept un refugiu în perioadele de criză. Uncia a revenit aproape de pragul de 2.000 dolari, după câteva săptămâni consecutive de scădere, și se tranzacționa marți între 1.984 și 1.995 dolari, iar prețul gramului de aur a urcat la 290,3856 lei.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,3647 zloți/euro, iar a celei maghiare s-a depreciat la 380,24 forinți/euro.

Bitcoin fluctua între 36.043 și 37.659 dolari iar ethereum se mișca în culoarul 1.998-2.037 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version