Home Economie Euro s-a moleșit la 4,95 lei

Euro s-a moleșit la 4,95 lei

Creșterea aversiunii față de risc pe piețele internaționale au provocat deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.

Pierderile suferite de leu au fost mult mai mici decât cele pe care le-au avut zlotul sau forintul, în condițiile în care oferta de valută din piața locală este una consistentă.

Cursul euro a crescut joi de la 4,9473 la 4,9507 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,949-4,952 lei.

După ședința de politică monetară a BNR, care s-a desfășurat miercuri, indicii ROBOR au avut o evoluție stabilă, în condițiile în care rata de referință a fost menținută la 7%/an.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,53%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 6,62 la 6,63%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 6,80%.

Euro s-a depreciat miercuri seară la 1,0833 dolari, după publicarea minutei („Beige Book”) ultimei ședințe a Rezervei Federale americane. În document se arată că majoritatea oficialilor Fed anticipează continuarea procesului de normalizare a ratei de referință, în ciuda pauzei din iunie.

Marcările de profit care au urmat au ridicat euro până la 1,0901 dolari, iar media monedei americane a urcat de la 4,5415 la 4,5570 lei.

Cursul francului elvețian a crescut la 5,0763 lei iar cel al lirei sterline la 5,7998 lei.

Metalul galben stagna în culoarul 1.916-1.928 dolari/uncie, motiv pentru ca prețul gramului de aur să coboare la 280,8698 lei.

Monedele din regiune continuau să se deprecieze. Media celei poloneze a pierdut circa 1,1% față de ședința de marți și a fost stabilită la 4,4754 zloți/euro. Moneda maghiară a pierdut în două zile aproape 2% iar media a urcat la 382,02 forinți/euro.

Bitcoin a crescut joi la aproape 31.500 dolari, maximul ultimelor 13 luni, consecință a intenției BlackRocks, cel mai mare administrator de active din lume, de a lista un ETF bazat pe cea mai importantă monedă digitală (iShares Bitcoin Trust).

Ether a profitat de această evoluție și a crescut la 1.895-1.958 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version