Euro s-a tranzacționat sub pragul de 4,91 lei

Interesul mare arătat capitalurile străine pentru achiziția de titluri de stat românești, care oferă randamente mai mari decât cele din zona euro sau Statele Unite, au permis leului să se aprecieze față de euro.

Finanțele s-au împrumutat la începutul acestei săptămâni cu 662 milioane lei prin titluri cu scadența în noiembrie 2025 și cu 825 milioane lei, printr-o emisiune cu scadența în aprilie 2036, la costuri medii anuale de 7,47%, respectiv 7,87%, în scădere comparativ cu nivelurile de la licitațiile organizate în luna noiembrie. Cererea de titluri de stat a depășit consistent oferta Ministerului de Finanțe.

Cursul monedei unice a scăzut marți de la 4,9207 la 4,9126 lei, minim al ultimelor trei săptămâni. După o deschidere la 4,92 lei, cotațiile au coborât în piața locală până la 4,907 lei.

După aprecierea de luni la aproape 1,06 dolari, euro scădea la 1,0486-1,0523 dolari, astfel că media monedei americane a urcat la 4,6804 lei. Tendința era pusă pe seama îmbunătățirii din noiembrie a activității sectorului serviciilor din Statele Unite. La această evoluție s-au adăugat datele pozitive venite din piața muncii din SUA, ceea ce ar putea permite Rezervei Federale americane să mențină ritmul de majorare a dobânzii de politică monetară la 75 de puncte de bază.

Săptămâna viitoare, vor avea loc ședințele de politică monetară ale Băncii Angliei, BCE și Fed unde se va discuta despre ratele dobânzilor, motiv de prudență pentru investitori.

Moneda elvețiană s-a depreciat la 0,988-0,991 franci/euro iar cursul a scăzut la 4,9667 lei.

Datele economice slabe venite din partea economiei britanice au făcut ca media lirei sterline a coborât la 5,6911 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la 266,7598 lei, evoluție datorată deprecierii monedei americane și a metalului galben la 1.768-1.781 dolari/uncie.

Monedele din regiune se depreciau la 414,34 forinți/euro, respectiv la 4,6995 zloți/euro.

Bitcoin oscila marți în jurul pragului de rezistență de 17.000 dolari și se tranzacționa între 16.920 și 17.101 dolari iar ether fluctua în culoarul 1.246-1.269 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.